Marea recalculare: Cum sunt identificaţi pensionarii cărora li se aplică măsura. Explicaţiile ministrului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recalcularea pensiilor a demarat în toamna anului trecut, urmând să fie finalizată până la începutul lunii octrombrioe 2019. Ministrul Muncii, Marius Budăi, explicat modalitatea în care sunt identificaţi pensionarii cărora li se aplică această măsură.

Pensionarii au primit acasă scrisori în care Guvernul României anunţă recalcularea pensiilor şi implicit majorarea lor începând cu data de 1 septembrie 2019, ministrul Muncii, Marius Budăi, negând că demersul ar avea legătură cu alegerile.

„Eu cred că ori am greşit, ori dumneavoastră nu aţi înţeles cum stă situaţia. Scrisorile se refereau la cu totul şi cu totul altceva. Au fost foarte multe întrebări care spuneau în felul următor: Oare mă încadrez şi eu la această lege de recalculare? Şi atunci am luat în discuţie cu domnul preşedinte Dragnea şi cu doamna premier o strategie prin care să identificăm pe toţi ceilalţi 100.000 de pensionari, din care 40.000 deja au primit acasă deciziile şi deja primesc diferenţele de bani, iar pentru restul de până la 100.000 să trimitem pensionarilor acasă informarea că se încadrează la această lege, iar când voi termina acest demers, să le transmit tuturor celor 5 milioane de pensionari din România, că dacă nu au primit scrisoarea acasă înseamnă că nu se încadrează”, a declarat ministrul Muncii, la Digi 24.

Marius Budăi insistă că ziarul de propagandă PSD pe care pensionarii l-au primit odată cu pensiile nu are legătură cu alegerile, pentru că „nu erau în acelaşi plic.”

„Nu este nimic altceva decât o comunicare transparentă cu toţi pensionarii din România. Am nevoie de două săptămâni să trec toate cele 5 milioane de dosare prin programul informatic, după care funcţionarii să facă o dublă verificare, ca să nu fie niciun pensionar din România care să fie informat greşit şi ulterior să trimitem scrisorile acasă.

Să nu legaţi activitatea colegilor din Casa Naţională de Pensii, care sunt funcţionari publici exemplari, de campania electorală. V-am spus calendarul, nu leg de alegeri, de absolut nimic. Dacă vreţi să legaţi de alegeri, e strict problema dumneavoastră. Casa de Pensii şi Ministerul Muncii nu au un contract semnat cu Poşta Română să distribuie nu ştiu ce ziar. E o întâmplare”, a precizat Budăi.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume