Marea Britanie va decide viitorul Uniunii Europene. Cum vor fi românii afectaţi de un eventual Brexit - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii europenei negociază condiţiile solicitate de Marea Britanie pentu a rămâne în Uniunea Europeană (UE), însă „nu cu orice preţ“, relatează Bloomberg.

Rămânerea Marii Britanii în UE ar reprezenta îndepărtarea unei mari incertitudini pentru Europa, care se confruntă deja cu cea mai gravă criză a migraţiei de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent, cu o ascensiune a mişcărilor extremiste, cu o ameninţare teroristă şi cu o slăbiciune persistentă a economiei.

În cazul în care Consiliul European reuşeşte să ajungă la un acord mulţumitor pentru premierul britanic, David Cameron va putea organiza rapid referendumul pe care l-a promis, pe tema rămânerii sau nu a Marii Britanii în UE, probabil la sfârşitul lui iunie.

"Pentru moment, pot spune doar că am făcut unele progrese, dar mai sunt încă multe de făcut", a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, după prima zi a unui summit decisiv la Bruxelles, ale cărui lucrări se încheie duminică.

Negocierile s-au concentrat, în ultimele zile, asupra problemelor guvernanţei economice, raporturilor dintre zona euro şi ţările care nu fac parte din ea şi reglementărilor financiare - cu scopul ca instituţiile financiare britanice să nu beneficieze de un avantaj asupra concurenţilor lor.

Un alt dosar important priveşte posibilitatea ca Marea Britanie să priveze de ajutoare sociale inclusiv muncitorii europeni care au emigrat pe teritoriul său, pe o perioadă limitată şi în urma identificării anumitor condiţii excepţionale - şi anume un aflux excepţional de muncitori care să ameninţe echilibrul pieţei muncii.

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat că cea mai mare parte a acestor reforme propuse de către David Cameron sunt justifcate şi rezonabile.

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a anunţat, însă, în urma unei întâlniri cu David Cameron că nu poate garanta că un eventul acord va fi aprobat de către Legislativ. Însă el a dat asigurări că PE se va pronunţa "imediat după referendumul" organizat de Londra.

Practic, premierul britanic a cerut liderilor UE să reexamineze supravegherea sistemului bancar şi să nu intervină pentru suprareglementarea tranzacţiilor financiare. Să permită Londrei să modifice ajutoarele sociale pentru străini şi să nu reducă din suveranitatea statelor când este vorba de o integrare mai strânsă în cadrul UE.

Cameron doreşte asigurări ferme că societăţile financiare din Marea Britanie nu vor intra sub incidenţa reglementărilor bancare din zona euro. Propunerea lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, este de a permite conformarea voluntară la acest sistem pentru societăţile financiare din zonele non-euro. Franţa se opune însă şi cere ca băncile britanice să nu beneficieze de avantaje faţă de cele din zona euro.

Marea Britanie vrea să limiteze accesul muncitorilor străini la sistemul de ajutoare sociale, de altfel cel mai generos din Europa. Propunerea britanică este ca timp de patru ani să fie suspendate ajutoarele către muncitorii străni.

Sunt multe voci interne care se opun ieşirii din UE, mai ales agenţii economici care au cele mai multe afaceri cu parteneri europeni.

Confederaţia patronală din industrie, care are membrii în 21 de state UE, atenţionează asupra pericolului Brexit: „Asociaţia europeană a oamenilor de afaceri sprijină menţinerea Marii Britanii în UE, pentru continuarea dezvoltării economice şi a prosperităţii întregii regiuni”.

Dacă Marea Britanie părăseşte UE vor fi turbulenţe însemnate pe pieţele financiare şi de capital. 

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor suferi „o slăbire politică şi economică” pe termen lung a importanţei lor pe scena globală, atrage atenţia ministrul finlandez de finanţe Alexander Stubb.

Directorul unei mari bănci, Stuart Gulliver, CEO la UBS Holdings, spune că va fi obligat să mute 1.000 de bancheri de investiţii la Paris, dacă Londra va părăsi UE.

Ultimele sondaje dau că 54% din britanici doresc să rămână în UE. Îngrijător este că procentajul acestora este într-o uşoară scădere, iar un eşec al negocierilor ar netezi calea spre un vor în sprijinul ieşirii din UE.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”