Managerii din România se aşteaptă la scăderea afacerilor din comerţ şi construcţii până în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Managerii prevăd o stabilitate a forţei de muncă în industrie şi servicii şi o scădere în construcţii şi mai ales în comerţ

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o scădere a activităţii în comerţ şi în construcţii în perioada ianuarie-martie, precum şi la o scădere a numărului de salariaţi în cele două sectoare, în timp ce activitatea şi forţa de muncă urmează să se menţină stabile în industrie şi în servicii, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Datele arată unele modificări faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii trecute, care indica o scădere mai temperată a activităţii în comerţ şi mai abruptă în construcţii,  pentru perioada decembrie-februarie, şi estimări mai pesimiste pentru industrie.  

Singura creştere - modestă - a activităţii, în intervalul ianuarie-martie, este aşteptată în industria de prelucrare, cu un sold conjuctural de +3% (faţă de -5% în raportul precedent), în timp ce în servicii este estimată o stagnare a activităţii, cu 0%, faţă de +3% în raportul anterior.

"Pentru activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +31%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a hârtiei şi a produselor din hârtie, tendinţa va fi de scădere (sold conjunctural -23%)", se arată în raportul INS.

Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

În schimb, managerii au aşteptări pesimiste în privinţa activităţii din construcţii, cu un sold conjunctural de -22% (faţă de -34% în raportul precedent), situaţie obişnuită în perioada iernii, când activitatea din construcţii scade semnificativ.  

De asemenea, activitatea din comerţul cu amănuntul ar urma să intre în declin până în martie, soldul conjunctural fiind de -22% (-14% în raportul anterior).

Managerii prevăd o stabilitate a forţei de muncă în industrie şi servicii şi o scădere în construcţii şi mai ales în comerţ. 

Astfel, în comerţ se aşteaptă o scădere sensibilă a numărului de salariaţi, cu un sold conjunctural de -20% (-16% în raportul de luna trecută), în timp ce în construcţii aşteptările sunt uşor îmbunătăţite, cu un sold conjunctural de -15 (faţă de -21% în raportul precedent).

În industrie şi în servicii sunt estimate creşteri moderate ale personalului, cu solduri conjuncturale de +3%, respectiv +2%.

Ancheta Institutului Naţional de Statistică mai arată că managerii se aşteaptă la o stagnare a preţurilor în toate sectoarele până în luna martie. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări