Majorarea TVA ar putea fi amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BNR recomandă ca valoarea actuală să rămână neschimbată cel puţin până după următoarea evaluare a Fondului Monetar Internaţional.

Argumentul reprezentanţilor BNR este acela că oricum colectarea este deficitară şi că o astfel de măsură ar împiedica relansarea economiei şi ar creşte preţurile, în timp ce FMI nu crede în beneficiile unei impozitări progresive pe salarii, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax. Instituţia recomandă ca discuţiile pe tema majorării TVA să fie reluate abia după următoarea evaluare a FMI.

Potrivit surselor citate, experţii Fondului sunt mai degrabă în favoarea creşterii cotei unice, decât pentru introducerea unei impozitări progresive pe venituri şi salarii. Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale cred că o cotă progresivă va aduce încasări mai mici la buget, întrucât salariile mari sunt puţine şi pot fi scoase mai uşor din zona de impozitare.

Pe de altă parte, aceleaşi surse spun că, fără măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, deficitul va depăşi chiar şi nivelul maxim acceptat de FMI, de 6,9% din PIB, întrucât concedierile din sectorul bugetar şi reducerile de cheltuieli nu vor putea acoperi influenţa negativă a ajustării în scădere a PIB.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile