Mâine, FMI va începe evaluarea României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor începe miercuri, la Bucureşti, discuţiile periodice cu autorităţile române în vederea evaluării situaţiei macroeconomice. Potrivit

Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor începe miercuri, la Bucureşti, discuţiile periodice cu autorităţile române în vederea evaluării situaţiei macroeconomice. Potrivit reprezentantului rezident al FMI la Bucureşti, Graeme Justice, reprezentanţii instituţiei vor analiza motivele depăşirii ţintei de inflaţie, performanţele bugetare din 2005 şi perspectivele pentru 2006 şi 2007. Printre preocupările FMI se mai găsesc nivelul ridicat al deficitului de cont curent şi efectul asupra încasărilor bugetare după introducerea cotei unice. Misiunea FMI va rămâne în România timp de două săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel