Mai puţin de o treime din locuințele noi se încadrează în 60.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 40% din stocul actual de unităţi locative noi costă peste 100.000 de euro.

Românii care vor să cumpere o locuinţă nouă prin programul “Prima Casă” nu au multe opţiuni deorece, mai puţin de o treime (28,4%) din oferta cumulată de locuinţe noi scoase la vânzare în cele mai mari şase oraşe din ţară au preţuri de până la 60.000 de euro, potrivit reprezentanţiilor imobiliare.ro

La polul opus, cea mai mare pondere în ofertă (respectiv 40,2%) o au unităţile locative ce costă peste 100.000 de euro.

Diferenţa este reprezentată de unităţi cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro (19,6% din total) şi, respectiv, între 80.000 şi 100.000 de euro (11,8%).

„În Iaşi, de exemplu, două treimi din oferta de locuinţe noi prezintă un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro”, a declarat Adrian Erimescu, directorul portalului imobiliare.ro.

Acesta a mai spus că la Cluj, procentul apartamentelor noi care se încadrează în programul  “Prima Casă” este de 56%. În acelaşi timp, la Constanţa, 47% din apartamentele noi se înscriu în plafon, iar la Timişoara, 44% din apartamente au un preţ de până în 60.000 de euro.

“Braşovul încheie lista oraşelor mari, cu 32,8% din oferta de locuinţe noi care se încadrează în intervalul de preţ amintit mai sus”, a subliniat Adrian Erimescu.

În cei patru ani de criză, preţurile s-au înjumătăţit

În martie 2008, locuinţele ce costau peste 100.000 de euro reprezentau 68,6% din piaţă, în vreme ce unităţile de maximum 60.000 de euro deţineau o pondere de doar 11,5%.

Locuinţele cu preţuri de 60.000-80.000 de euro şi 80.000-100.000 de euro reprezentau 10% şi, respectiv, 9,9% din total.

Pe de altă parte, faţă de începutul anului 2008 când a fost atins un maxim de 2.576 de euro pe metru pătrat util, pe acest segment în Capitală, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este la jumătate.

Anul acesta, însă, s-a remarcat o tendinţă de stabilizare, ritmul de scădere fiind mult mai mic comparativ cu anii trecuţi, iar în unele cazuri au avut loc şi creşteri.

Potrivit imobiliare.ro, în luna noiembrie 2011, apartamentele din Capitală au ajuns la valoarea de 1.371 de euro pe metru pătrat util, cu 3,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În Braşov, locuinţele noi sunt mai ieftine cu 6% decât în 2010.

La Cluj, cu un preţ mediu de 921 euro pe metru pătrat util, apartamentele noi sunt în prezent cu 4,8% mai ieftine decât acum un an.

În Constanţa, valorile sunt apropiate (960 pe metru pătrat util), în vreme ce la Timişoara, această categorie de locuinţe are un preţ cu 1,4% mai ridicat decât anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Inițiativele fără succes ale Opoziției împotriva Guvernului. Analist: „Nu este în măsură să negocieze, să ofere alternativă”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi