Mai multe firme au donat bani pentru biserici decât pentru şcoli, din profitul pe 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bisericile au fost una din categoriile care a beneficiat de cele mai multe donatii in 2015

În jur de 16% dintre firmele care au ales să direcţioneze 20% din impozitul pe profitul obţinut anul trecut au făcut-o în beneficiul cultelor religioase şi doar 14% au direcţionat banii spre şcoli, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC), scrie news.ro.



Cele mai multe dintre firmele chestionate, 35%, au donat către ONG-uri, pe locul al doilea, imediat înaintea bisericilor, fiind donaţiile către persoane fizice, cu o pondere de 24% din total.

Valoarea medie a unei donaţii este de aproape 16.000 lei, echivalent cu circa 3.600 euro.
Datele arată că valoarea medie a sponsorizării, de aproape 16.000 lei, este relativ mică, fiind determinată de cifra de afaceri şi profitul redus al firmelor respondent.

Cele mai susţinute ONG-uri sunt cele care activează în domeniul serviciilor sociale, pentru care au donat 47% dintre companii, fiind urmate de cele din sănătate (38%), educaţie şi cercetare (36%), sport (31%), cultură (28%) şi religie (17%).

Pe ultimele locuri sunt ONG-urile din domeniul protecţiei animalelor (3%), din zona asociaţiilor profesionale (7%) şi protecţia mediului (10%).

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 526 de firme, cu peste 10 angajaţi, care pot beneficia de facilitatea fiscală de direcţionare a 20% din impozitul pe profit, în limita a 0,5% din cifra de afaceri, către organizaţii neguvernamentale (ONG).

Studiul are la bază şi rapoartele financiare pe anul 2015 trimise la Ministerul Finanţelor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete