Magazinul Ikea Băneasa a retras de la vânzare o cană şi cere celor peste 1.000 de clienţi care au cumpărat produsul să îl returneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinul Ikea din Băneasa a retras de la vânzare cana Lyda şi recomandă clienţilor care au cumpărat produsul să-l returneze pentru a primi înapoi suma plătită pentru acesta.

"Compania Ikea a primit 20 sesizări cu privire la faptul că fundul cănii Lyda s-a desprins în timpul folosirii la temperaturi ridicate. Pentru a evita posibilitatea ca utilizatorul să se frigă, produsul a fost imediat retras de la vânzare din toate magazinele Ikea din lume şi au început investigaţiile", se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, testele realizate până în acest moment au reflectat un defect la un număr restrâns de produse, care determină o sensibilitate la diferenţele de temperatură.

Între timp, compania Ikea a sistat vânzarea produsului şi invită toţi consumatorii să îl returneze, pentru a primi în schimb contravaloarea acestuia. Niciun alt tip de căni comercializate în magazinele Ikea din lume nu este afectat de această acţiune de retragere de pe piaţă, precizează Ikea.

Cana Lyda a intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor Ikea din toată lumea în august 2012 şi a fost retrasă de la vânzare în aprilie 2013, după prima sesizare.

Magazinul Ikea din Bucureşti a comercializat până la data retragerii 1.105 căni Lyda şi nu a primit nicio sesizare.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică