Magazinele cu POS vor fi obligate să elibereze numerar la cerere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prevederea va fi de folos mai ales în mediul rural sau în localităţile mici, unde nu există bancomate, potrivit iniţiatorilor FOTO: Shutterstock

Magazinele în care se poate plăti cu cardul bancar vor fi obligate să elibereze numerar în valoare de maximum 200 de lei persoanelor care solicită acest lucru, în urma proiectului adoptat, marţi, de către Camera Deputaţilor. Decizia a fost luată pentru a compensa lipsa bancomatelor, notează News.ro.

Proiectul a fost iniţiat de către social-democratul Ioan Chelaru şi contrasemnat de alţi 31 de parlamentari PSD, PNL şi UDMR.

Acesta prevede că operatorii economici care permit plata cu cardul vor trebui să elibereze, la cerere, bani în limita a 200 de lei, sub formă de „avans de numerar“.

„Operatorii economici, persoane juridice, care acceptă ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit pot acorda, la cererea clientului, avansuri de numerar la terminalele de plată, indiferent dacă acesta achiziţionează sau nu bunuri sau servicii“, potrivit legii.

Avansul va fi evidenţiat distinct pe bonul fiscal şi nu poate depăşi suma de 200 de lei. În cazul în care în casa de marcat nu există suficienţi bani, operatorul economic va fi obligat să elibereze maximum disponibil.

Potrivit iniţiatorilor, prevederea va fi de folos mai ales în mediul rural sau în localităţile mici, unde nu există bancomate.

„O situaţie paradoxală se poate întâlni în multe localităţi rurale sau urbane mici din România, unde din raţiuni economice băncile refuză să amplaseze terminale ATM. În aceste condiţii, avansul de numerar prin terminalul POS aflat la comercianţii din localitate poate reprezenta o soluţie pentru persoanele cărora li se virează drepturile băneşti pe carduri bancare“, se arată în expunerea de motive care însoţeşte actul legislativ.

Legea urmează să meargă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, scrie News.ro.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători