MADR a pregătit 10 proiecte pentru Programul Naţional de Rezilienţă şi Relansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Adrian Oros

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a pregătit 10 proiecte pentru finanţare din Programul Naţional de Rezilienţă şi Relansare (PNRR), care să complementeze ceea ce avem în Programul Naţional Strategic şi în programele derulate de la bugetul naţional, a declarat, joi, ministrul Adrian Oros.

"Pentru Programul Naţional de Rezilienţă şi de Relansare economică am pregătit 10 proiecte şi aşteptăm rezultatele de la Comisia Europeană. În afară de acea strategie de gestionare a apei, care este necesară, şi unde avem 6,5 miliarde de euro pentru irigaţii, desecare, drenaj şi prevenirea deşertificării. Ne bazăm pe acest PNRR ca să finalizăm tot ceea ce înseamnă gestionarea apei.”, a transmis ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte învăţământul profesional, Adrian Oros a menţionat: ”Pentru cele 57 de licee şi la fiecare încă 5 ferme didactice care să deservească acele licee în învăţământul dual, iarăşi avem un proiect, precum şi unul pentru accelerarea tranziţiei agro-ecologice pentru pieţele locale şi piaţa publică".

Ministrul Agriculturii susţine că "pe ultima sută de metri" a fost depus şi un proiect pentru a acoperi producţia de carne de porc, însă acesta trebuie să se deruleze în paralel cu stoparea pestei porcine africane sau cel puţin cu localizarea ei, în caz contrar existând pericolul falimentării fermierilor care vor investi.

"Împreună cu colegii am gândit un proiect care sper să fie aprobat pentru a acoperi producţia de carne de porc, care din nefericire a ajuns la 25% şi nu avem timp acum să dezbatem care au fost cauzele acestei situaţii, unde am încercat să fundamentăm rezilienţa în ceea ce priveşte carnea de porc, întărirea capacităţii de biosecuritate precum şi bunăstarea superioară pentru animale. Încercăm să finanţăm din aceste resurse PNRR relansarea reproducţiei la porcine. Sigur aceasta nu o putem face dacă în paralel nu reuşim să stopăm pesta porcină africană, pentru că a investi în capacităţi de reproducţie şi de îngrăşare atâta vreme cât pesta porcină africană nu este cel puţin localizată, este foarte riscant, pentru că fermierii care vor aplica şi vor investi au acest pericol: să fie falimentaţi la fel cum din 2017 au fost falimentaţi din nefericire foarte mulţi fermieri", a explicat ministrul Agriculturii.

Oros a mai spus că în bugetul MADR din acest an au fost alocate mai multe fonduri pentru sistemul antigrindină decât anul trecut, respectiv 110 milioane de lei, iar pentru irigaţii din bugetul naţional "au fost prinse 350 de milioane lei, în timp ce media anilor 2017-2019 a fost de 176 de milioane de lei".

În ceea ce priveşte continuarea programelor aflate în derulare, şeful MADR a transmis că toate aceste programe vor fi continuate, chiar dacă la început sumele bugetate vor fi mai mici, până la rectificare. El a reamintit că programul Tomata se va transforma într-unul pentru susţinerea legumelor în spaţii protejate.

"Programul Tomata care a fost un program fără efect o să îl transformăm în program de susţinere a legumelor în spaţii protejate, în aşa fel încât legumicultorii să poată cultiva acele legume pe care piaţa le-o va cere şi programul va fi mult mai sigur din punct de vedere al fraudării. Acest program este prins în buget şi el va demara după aprobarea bugetului cu siguranţă", a adăugat oficialul MADR.

Nu în ultimul rând, ministrul a menţionat şi fondurile alocate pe perioada de tranziţie, care vor merge pentru dezvoltarea capacităţilor de procesare şi depozitare. 

"În paralel, dacă vorbim de perioada de tranziţie, aici discutăm de o perioadă de doi ani, doar pentru măsuri, avem alocate 3,2 miliarde de euro. Şi aici, pentru că din analiza nevoilor şi analiza SWOT, a rezultat că avem o nevoie foarte mare în ceea ce priveşte capacităţile de procesare şi depozitare, în aceşti doi ani sunt alocate 760 de milioane (euro n.r.) pentru tot ce înseamnă măsura 4.1 depozitare, procesare în fermă şi inclusiv măsura 4.2.Ca să aveţi un termen de comparaţie, pe toată perioada 2014-2020 au fost 845 de milioane de euro, iar noi pe perioada de tranziţie pentru această măsură alocăm 760 de milioane de euro, tocmai pentru a acoperi această nevoie care credem noi că este esenţială pentru agricultura românească. Cu siguranţă sumele pentru perioada de tranziţie sunt generoase şi vor acoperi şi o parte din pierderile pe care bugetul de anul acesta nu le-a putut acoperi", a mai spus Adrian Oros.

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2021 a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de specialitate din Parlament.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi