„Lupul de pe Wall Street“ avertizează asupra „escrocheriei“ iminente reprezentate de monedele virtuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jordan Belfort, fostul broker a cărui carieră infracţională a fost imortalizată în filmul „Lupul de pe Wall Street“, a catalogat actuala nebunie pentru monede virtuale drept „cea mai mare escrocherie din istorie“, o înşelătorie pe cale „să explodeze“.

Avertismentul vine după înmulţirea spectaculoasă a, ceea ce în limbaj tehnic, poartă denumirea de oferte iniţiale de monedă sau ICO. ICO reprezintă o metodă nereglementată prin care investitorii reuşesc să strângă fondurile necesare pentru o nouă monedă virtuală. Această metodă este folosită de start-up-uri pentru a ocoli procesul mult mai riguros de a strânge capital apelând la băncile sau fondurile de investiţii.

Până acum, în acest an, cele peste 200 de ICO au strâns un capital de peste 3 miliarde de dolari, conform site-ului Coinschedule.com, în majoritatea cazurilor promiţând doar o îmbunătăţire a experienţei ce priveşte investiţiile în monedele virtuale.

Explozia spectaculoasă a acestei pieţe a atras atenţia instituţiilor de reglementare, ce şi-au declarat îngrijorarea că micii investitori sunt păcăliţi prin promisiunea unui profit semnificativ. Banca centrală a Chinei a interzis această practică financiară luna trecută, afirmând că aceasta „a perturbat serios ordinea economică şi financiară”. Autorităţile din Marea Britanie au avertizat investitorii să se pregătească pentru prăbuşirea valorii acestor investiţii până la valoarea zero.

„Promotorii acestor scheme financiare perpetuează una dintre cele mai mari escrocherii din istorie. Probabil că 85% din cei ce participă la aceste tranzacţii nu au intenţii malefice, dar problema este dată de faptul că dacă 5% sau 10% încearcă să te înşele, atunci avem un dezastru complet”, a declarat Belfort, citat de publicaţia Financial Times.

Pe de altă parte, aceste start-up-uri susţin că acestă practică reprezintă o un mod legitim de a strânge capital, parte a unei mişcări populare mult mai largi, ce vrea să ocolească sistemul marilor bănci de investiţii şi a fondurilor suverane. Cei ce achiziţionează aceste simboluri, de regulă primesc acces la serviciul în cauză odată lansat, sau un procent din profitul generat.

Jordar Belfort a declarat însă că strategia utilizată de cei ce caută capital pentru aceste ICO este similară cu tacticile numite popular „pompează şi apoi aruncă” (pump and dump) : „fă rost de cerere, promovează agresiv, dă-i drumul puţin pe piaţă, creează un interes iar apoi vinde tot înainte ca preţul să se prăbuşească”.

„Toată lumea şi bunicile lor caută să intre acum în acest joc. Nu vreau să zic că este ceva intrinsec rău cu monedele virtuale, sau chiar cu bulbii de lalele. Problema o reprezintă persoanele care se implică acum şi care au corupt această idee”, a declarat acesta pentru FT.

„Pur şi simplu este vorba de natura umană. Avem un domeniu lipsit de reglementări, şi este normal să apară astfel de escrocherii. Avem aceeaşi mentalitate de turmă pe care am putut s-o observăm în 2005, atunci când până şi frizerul meu se ocupa cu tranzacţii imobiliare”, a declarat Belfort pentru CNN.

„Este cea mai amre escrocherie din istorie, o înşelătorie gigantică care atunci când va exploda va afecta o grămadă de oameni”, a completat acesta. „Ceea ce văd acum este mult mai grav decât ceea ce am făcut eu vreodată”.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026