Lufthansa majorează salariile angajaţilor de la sol cu cel puţin 325 de euro şi promite încă o creştere cu 2,5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană germană Lufthansa şi sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajaţi de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Acordul anunţat joi seara prevede că salariul angajaţilor de la sol va creşte cu cel puţin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finele anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% şi 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă faţă creşterii facturilor la energie.

"Rezultatul include compensaţii pentru inflaţie şi majorări suplimentare ale salariilor reale. Pentru noi a fost important să ajungem la un echilibru adevărat pentru a-i proteja pe angajaţi în această situaţie economică dificilă", a declarat negociatorul şef de la Verdi, Christine Behle.

Acordul cu personalul de la sol vine după ce luna trecută Lufthansa a decis să anuleze aproape toate zborurile pe care le avea programate în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri au fost afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen.

Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloţilor. Membri acestui sindicat au votat deja în favoarea declanşării unei greve dar nu au stabilit încă data. O grevă a piloţilor la cea mai mare companie aeriană europeană ar crea noi probleme în transportul aerian de pe continent, în condiţiile în care aeroporturile şi companiile aeriene au probleme în a face faţă creşterii explozive a numărului de călători comparativ cu încetinirea provocată de pandemie.

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă