Lucian Croitoru (BNR): Când va veni noua criză, e posibil ca România să-şi întărească politica fiscală la fel ca în 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul de politică monetară al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, susţine, într-o postare făcută pe blogul său, că în acest scenariu apar complicaţii pentru politica monetară. „S-ar putea ca şi ţările emergente, inclusiv România, să apeleze, pentru prima dată, la relaxări cantitative”, susţine Croitoru.

„Se înmulţesc şi la noi analizele care aduc argumente că ne apropiem de o nouă criză. E adevărat, semnele se acumulează. Încă din 30 mai 2016 eu am exprimat opinia, bazată pe analiza unor evoluţii în SUA că o criză va porni din SUA în intervalul 2017-2019”, notează Lucian Croitoru pe blogul său.

La 30 mai, consilierul BNR susţinea că în România este necesară o reducere treptată, până la dispariţie, a diferenţei dintre rata dobânzii de politică monetară şi rata relevantă a pieţei interbancare. „Important, am precizat că această apropiere trebuie făcută nu prin reducerea ratei dobânzii de politică monetară, ci prin creşterea dobânzii Robor 3M”, spunea el.

„Argumentele mele au fost făcute în ipoteza că economia noastră se mişcă între recesiune şi expansiune ca atunci când economia mondială se află în timpuri „normale”, când ratele nominale ale dobânzii de politică monetară sunt pozitive. La nivel global, o astfel de perioadă a fost între 1938 şi 2007. Totuşi, s-a văzut după 2008 că, pe lângă ciclul recesiune-expansiune, economiile mai au un ciclu, în care perioade „normale” alternează cu perioade „anormale” (cum se exprimă Blanchard), care încep brusc, în care ratele dobânzii sunt egale cu zero, indicând că economiile se află în capcana lichidităţii (de exemplu, perioada 1929-1937 şi cea începută în 2008). În analiza menţionată, în argumentarea creşterii ratei dobânzii nu am introdus decât tangenţial în raţionamente capacana lichidităţii în care se află economiile dezvoltate şi poziţia acestor economii în cadrul ciclului de afaceri (cât de mult au înaintat în faza expansionistă a ciclului)”, nota Croitoru.

O nouă criză economico-financiară ne va prinde pe picior greşit

Pe 14 aprilie 2017, Croitoru arăta că, foarte probabil, o nouă criză „ne va prinde pe picior greşit din cauza politicii fiscale prociclice, care s-a bazat, în ultimii ani, pe reducerea impozitelor concomitent cu creşterea cheltuielilor, dintre care cele cu salariile au avut ritmuri mari, care se vor aplica şi în 2018”.

„Pe de altă parte, evoluţiile economice din România (în special inflaţia redusă), care au fost influenţate foarte puternic şi de aceste politici fiscale, nu au dus la nevoia de a creşte rata dobânzii de politică monetară şi au menţinut ratele dobânzii la tranzacţiile de pe piaţa interbancară la niveluri foarte joase”, a menţionat Lucian Croitoru pe blogul său în urmă cu două zile.

În acest context, scrie consilierul BNR, este probabil ca, atunci când criza va lovi, România să fie din nou în situaţia de a întări politica fiscală, ca şi după 2008.

„În acest scenariu, apar complicaţii pentru politica monetară. Ţările dezvoltate vor fi nevoite să reia politicile de relaxare cantitativă, acolo unde au fost stopate, sau să nu le mai anuleze, acolo unde mai sunt încă în funcţiune, de exemplu în zona euro. Dar eficienţa lor va fi probabil mult mai scăzută”, menţionează Croitoru.

Potrivit acestuia, „s-ar putea ca şi ţările emergente, inclusiv România, să apeleze, pentru prima dată, la relaxări cantitative”. 

În eventualitatea în care, până la momentul crizei, inflaţia nu va atinge un nivel care să genereze situarea ratelor dobânzii de politică monetară sau ratele dobânzii de pe piaţa interbancară semnificativ deasupra lui zero, este posibil putea ca spaţiul de manevră rămas pentru reducerea ratelor dobânzii să fie prea mic pentru a putea stimula reluarea afacerilor şi ieşirea rapidă din recesiune.

„Pentru aceste ţări, va trebui să vedem dacă volumul şi calitatea activelor financiare pe care le deţin sectorul public şi cel privat vor permite ca relaxările cantitative să fie suficient de mari pentru a reduce rata reală a dobânzii pentru a stimula reluarea cererii. Cu rate ale dobânzii prea mari în termeni reali, chiar şi deprecierile monedelor, care în trecut au ajutat la ieşirea din recesiune a acestor economii, ar putea rămâne insuficiente”, încheie consilierul BNR.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte