Loteria Bonurilor Fiscale: extragerea pentru bonurile din lunile aprilie şi mai va avea loc până la sfârşitul acestei luni. Premiul va fi de cel puţin 10.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Următoarea extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, însă înainte de finalul lunii iunie FOTO Eduard Enea

Următoarea extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale pentru bonurile emise în aprilie şi mai va avea loc până la sfârşitul acestei luni, cel mai probabil săptămâna viitoare, şi va avea un fond de premiere de un milion de lei, a declarat miercuri Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor. Pentru că noile reguli ale Loteriei prevăd maximum 100 de premii, valoarea câştigului va fi de cel puţin 10.000 de lei.

"Va avea loc această Loterie. S-a promulgat legea care schimbă şi sistemul de extragere a câştigătorilor. Se va aplica în această lună pentru lunile aprilie şi mai, astfel încât întreaga perioadă să fie acoperită. Pe baza noului sistem, vor rămâne doar 100 de câştigători la care se împarte premiul de 1.000.000 de lei, astfel încât să fie un premiu substanţial", a anunţat ministrul Finanţelor, la Palatul Victoria.

Acesta a explicat că, pe lângă loteria clasică, reglementată prin ordonanţă de urgenţă, ar putea fi organizate şi alte loterii cu bonuri fiscale "provenind dintr-o zonă în care evaziunea fiscală este ridicată".

Teodorovici a precizat că înscrierea bonurilor pentru loterie va putea fi făcută şi printr-o aplicaţie pentru smartphone-uri.

"Nu înseamnă că renunţăm şi la mecanismul curent, acela de depunere efectivă a acestor bonuri pentru cei care nu au o astfel de aplicaţie. Ambele sisteme se ţin în paralel", a subliniat ministrul Teodorovici.

La prima extragere, din luna aprilie, au fost depuse 18.215 cereri de revendicare a premiului de un milion de lei, câştigul fiind de 55 de lei pentru fiecare bon, dacă toate ar fi validate.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil