Locuinţele noi, motor de creştere a pieţei de mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Febra construcţiilor înregistrată în rezidenţialul autohton va duce piaţa mobilei la 1,44 miliarde de euro până la sfârşitul anului Anul trecut, piaţa mobilei din România a crescut

Febra construcţiilor înregistrată în rezidenţialul autohton va duce piaţa mobilei la 1,44 miliarde de euro până la sfârşitul anului

Anul trecut, piaţa mobilei din România a crescut cu peste 20%, pe fondul evoluţiei explozive a sectorului imobiliar şi al majorării constante a producţiei. Specialiştii spun că în 2008 se va înregistra o majorare a volumului de vânzări similară cu cea din 2007.

Potrivit datelor statistice, anul trecut, piaţa internă a mobilei s-a ridicat la circa 1,2 miliarde de euro. Creşterea faţă de anul precedent a fost de peste 200 milioane de euro. Ca şi în 2007, anul acesta, motorul creşterii pieţei va fi reprezentat de numărul mare de ansambluri rezidenţiale care vor fi finalizate.

"Având în vedere amploarea construcţiilor de locuinţe, este posibil ca avansul consemnat în 2007 să fie chiar depăşit. Cred că piaţa este orientată cu preponderenţă spre mobilier din panouri furniruite, mobilier tapiţat şi pentru birouri", a declarat Aurel Rizea, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, companiile de pe piaţa autohtonă au fost nevoite să investească în modernizarea capacităţilor de producţie pentru a respecta reglementările privind protecţia mediului. Investiţiile vor avea ca efect creşterea exporturilor de mobilă care, în prezent, reprezintă 4% din totalul exporturilor româneşti.

Principalele destinaţii ale exportului de mobilier sunt ţările UE (în Franţa - 19,0%, Germania - 15%, Italia - 14,2%, Marea Britanie - 8,1%, Olanda - 7,5%). "Integrarea are efecte pozitive în privinţa extinderii relaţiilor de colaborare cu alte firme şi a contribuit atât la creşterea calităţii produselor, cât şi la perfecţionarea designului acestora", a arătat Rizea.

Stilul contemporan rămâne la putere

Conform specialiştilor, clienţii preferă stilul contemporan, care oferă produsele confecţionate dintr-un lemn mai uşor şi au linii mai simple. De asemenea, sunt folosite detalii de lemn, metal, plastic şi piatră. "Analiza vânzărilor arată că peste 80% sunt realizate în segmentul de mobilier şi decoraţiuni aparţinând stilului contemporan.

Pe zona de office, cel mai bine vândute ansambluri sunt cele destinate zonei operaţionale, recepţiilor şi scaunele, urmate îndeaproape de ansamblurile destinate zonei directoriale", a declarat Dan Şucu, preşedinte al grupului Mobexpert. Firma a exportat, în 2007, aproximativ 27% din producţia proprie în Franţa, Germania, Olanda şi alte ţări, în timp ce 73% din producţie a fost destinată pieţei regionale.

O canapea de lux ajunge la 4.000 de euro

Segmentul mobilierului de lux reprezintă în România mai puţin de 10% din piaţa totală de mobilă şi este un sector dominat de importuri. Sortimentele sunt din lemn masiv combinat cu panouri furniruite cu finisaje speciale de calitate superioară.

Mobilierul de lux se adresează segmentului populaţiei cu posibilităţi financiare mai mari, preţul unui singur produs putând ajunge până la câteva mii de euro. "Canapeaua realizată de designerii Ronan & Erwan Bouroullec are ramă de oţel tubular cromat, metal, benzi elastice şi plastic întărit cu fibră de sticlă.

În plus, sortimentul dispune de perne cu spumă poliuretanică, lână de poliester şi microfibre. Produsul poate fi achiziţionat la preţul de 14.990 RON (TVA inclus)", a declarat Cosmina Dinu, reprezentant marketing al Intro Design Concept.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate