Linia CFR Tulcea-Medgidia şi alte 26 de tronsoane de cale ferată, scoase din nou la licitaţie pentru închiriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR SA va organiza marţi, prin Bursa Română de Mărfuri, o licitaţie cu strigare pentru închirierea a 27 secţii de cale ferată, însumând 980,5 kilometri, care fac parte din infrastructura neinteroperabilă. Printre liniile astfel ofertate se numără şi Medgidia-Tulcea, unica linie ferată care face legătura cu Delta Dunării.

Liniile ferate au fost disponibile la Bursa Română de Mărfuri (BRM) şi în octombrie, fără să atragă însă interesul operatorilor de transport.

Închirieri la bucată

"Dacă până în prezent secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând cu luna octombrie operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare
", se arată într-un comunicat al CFR SA.

Secţiile scoase la licitaţie se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Ce linii se pot închiria

Sucursala Regională CF Bucureşti – 5 secţii neinteroperabile:
Ploieşti Vest - Târgovişte Nord - Fieni - Pietroşiţa
Diţeşti - Gura Palăngii
I.L. Caragiale - Diţeşti - Moreni
Ploieşti Nord - Măneciu
Câmpina - Cămpiniţa - Telega

Sucursala Regională CF Craiova – 1 secţie neinteroperabilă:
Bradu de Sus – Bradu Rafinărie – Pârvu

Sucursala Regională CF Timişoara – 3 secţii neinteroperabile:
Caransebeş – Bouţari
Haţeg – Subcetate
Oraviţa – Anina

Sucursala Regională CF Cluj – 4 secţii neinteroperabile:
Câmpia Turzii – Turda
Ilva Mică – Rodna Veche
Botiz – Bixad
Baia Mare - Baia Mare Nord

Sucursala Regională CF Braşov - 2 secţii neinteroperabile:
Chileni – Voşlobeni
Sebeş Alba - Petreştii de Pădure

Sucursala Regională CF Iaşi – 6 secţii neinteroperabile:
Dorneşti - Gura Putnei – Putna
Dornişoara – Floreni
Gura Humorului – Dărmăneşti
Crasna – Huşi
Zorleni – Fălciu Nord
Piatra Neamţ – Bicaz

Sucursala Regională CF Galaţi - 3 secţii neinteroperabile:
Făurei – Tecuci
Mărăşeşti – Panciu
Comăneşti – Moineşti

Sucursala Regională CF Constanţa – 3 secţii neinteroperabile:
Slobozia Veche – Ţăndărei
Medgidia – Tulcea Oraş
Medgidia – Negru Vodă.

Ne aşteptăm ca operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participle la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată”, a declarat Macarie Moldovan, director general al CFR SA.

În octombrie, RC-CF Trans şi-a adjudecat Ploieşti-Armăşeşti şi Făurei-Urziceni

CFR SA a anunţat, în octombrie, că a închiriat 115,7 kilometri de cale ferată, către firma RC-CF Trans, în cadrul unei licitaţii derulate la BRM la care administratorul reţelei a căutat chiriaşi pentru 1.016,2 kilometri de cale ferată, parte a infrastructurii feroviare neinteroperabile.

În urma procedurii au fost adjudecate secţiile de cale ferată Ploieşti - Armăşeşti (48,1 km) şi Făurei -Urziceni (67,6 km), aferente sucursalelor regionale Bucureşti şi Galaţi, iar preţul de preluare a fost de 591.500 lei, respectiv de 166.500 lei, pe an.

Pentru grupele de secţii neadjudecate, licitaţia de închiriere se va repeta pe 25 noiembrie, dată limită şi pentru depunerea ofertelor, anunţa atunci administratorul reţelei feroviare naţionale.

Firmele câştigătoare sunt obligate să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent.

Programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă este unul dintre angajamentele asumate cu Fondul Monetar Internaţional.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători