Lidl deschide un nou magazin şi face angajări urgente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidl continuă investiţiile în România prin deschiderea unui nou magazin, odată cu inaugurarea căruia se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Noua unitate, prima din oraşul Gura Humorului, este situată pe Strada Bucovina, Nr. 54 şi va fi inaugurată la data de 18 iulie.

Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 

Noua unitate din Gura Humorului are o suprafaţă de vânzare de peste 1.200 m² şi dispune de 85 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, iar duminică între 08:00 şi 21:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Deschiderea unităţii din Gura Humorului, judeţul Suceava, îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele.

Inaugurarea acestui magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România. 

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine şi peste 150 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajaţi, dintre care peste 6.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine şi 5 centre logistice. Dinamismul din activităţile de zi cu zi, rezultatele durabile şi corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă