Lidl deschide un nou magazin. Ce produse vor avea reduceri semnificative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidl continuă investiţiile în România prin deschiderea unui nou magazin, pe data de 26 septembrie. Odată cu inaugurarea acestuia, se vor crea 20 de noi locuri de muncă.

Noua unitate va fi inaugurată în oraşul Iaşi şi va fi situată pe Strada Bucium, Nr. 53E. Magazinul din Iaşi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 mp şi dispune de 115 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, şi duminică între 08:00 şi 21:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea 20 de noi locuri de muncă.

Deschiderea unităţii din localitatea Iaşi îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării, pe 26 septembrie, vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele.

Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în magazin sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări