Liderii UE vor cere Bruxelles-ului plafonarea preţurilor la gaze. „Sper să convingem Germania”

0
Publicat:

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene ar urma să ceară Bruxelles-ului să propună plafonarea preţurilor la gazele naturale, când se vor întâlni vineri, 7 octombrie, conform proiectului declaraţiei lor comune, consultat de Reuters.

Statele UE cer plafonarea preţului la gzele naturale, Foto: Shutterstock

Liderii UE vor cere Comisiei Europene să lucreze urgent la acţiuni, inclusiv ,,propunerea unor soluţii viabile pentru reducerea preţurilor prin plafonarea preţurilor gazelor naturale", se arată în proiect, informează Agerpres.

Vineri, liderii UE vor discuta la Praga măsuri menite să ţină sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.

Comisia a repetat că guvernele UE pot încă să folosească 225 miliarde de euro sub formă de împrumuturi ieftine neutilizate din fondul UE de revenire post-pandemie şi să le utilizeze pentru a răspunde la criza energetică.

Separat, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi-a exprimat speranţa că premierul ţării, Pedro Sanchez, îl va putea convinge pe omologul său german să renunţe la opoziţia faţă de propusa plafonare a preţurilor la gaze naturale.

,,Sunt sigură că această problemă va fi discutată miercuri, la întâlnirea dintre Spania şi Germania, şi sper să convingem Germania să avanseze pe această cale", a declarat Calvino, referindu-se la viitoarea întâlnire dintre Pedro Sanchez şi cancelarul Olaf Scholz.

Pe 30 septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar.

Plafonarea prețului la gazele naturale

Între statele UE există divergenţe asupra posibilităţii ca plafonarea preţului gazului să contribuie la eforturile de reducere a dependenţei de gazul rusesc, după ce Moscova a redus livrările către ţările UE.

Franţa, Italia, Spania, Polonia şi încă 11 ţări membre i-au cerut marţea trecută Comisiei Europene să propună o plafonare a preţului asupra tuturor tranzacţiilor cu gaz, în special pentru a ţine în frâu inflaţia.

Germania, Ţările de Jos şi Danemarca se află printre statele care se opun unei asemenea plafonări.

În acest context, Comisia Europeană a atenţionat, miercuri, ţările UE că o plafonare generală a preţului gazului ar putea fi dificil de lansat şi implică riscuri pentru securitatea energetică.

Lansarea unei plafonări generale a preţurilor pentru toate tranzacţiile cu gaz - acoperind atât livrările de gaz natural lichefiat, cât şi pe cele prin conducte - ar putea compromite fluxurile transfrontaliere de gaz între ţările UE, au transmis reprezentanții CE.

În cazul în care UE ar plafona preţul gazului, ea va trebui să găsească şi ,,resurse financiare semnificative'' pentru a garanta că ţările vor putea continua să atragă livrări de gaz de pe piaţa concurenţială globală unde cumpărătorii pot fi dispuşi să plătească preţuri peste plafonul UE, a adăugat miercuri Comisia Europeană, care însă nu a precizat de unde ar putea proveni aceste resurse.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea