Licitaţiile pentru drumul expres Craiova - Piteşti, lansate pe SEAP. Un kilometru de drum va costa 6,7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul de participare pentru procedura de achiziţie publică destinată proiectării şi excutării a celor patru tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteşti a fost transmis joi către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Proiectul are o lungime de 121,1 kilometri şi o valoare estimată la 820 milioane euro, ceea ce înseamnă 6,7 milioane euro pe fiecare kilometru.

Iniţial, pentru Piteşti-Craiova era prevăzută o autostradă, însă ulterior Ministerul Transporturilor a decis să retrogradeze proiectul la nivel de drum expres - cu costuri mai mici -, un tip de drum care nu există încă în România.

Potrivit CNAIR, proiectarea celor patru tronsoane urmează să dureze 12 luni, iar execuţia 24 luni. Termenul limită de depunere a ofertelor va fi de aproximativ trei luni.

Primul tronson al drumului expres Craiova - Piteşti, va avea o lungime de 17 km şi ar urma să fie construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova şi limita judeţului Dolj. Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robâneşti.

Cel de al doilea tronson, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 de km şi urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş. Cel de al doilea tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Tronsonul al treilea cu o lungime de 31,75 km va fi cuprins între intersecţia cu DN 65, în apropierea municipiului Slatina şi limita dintre judeţele Olt şi Argeş. Tronsonul al treilea va tranzita teritoriile localităţilor Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi, Tatuleşti şi Coloneşti.

Tronsonul al patrulea are o lungime de 31,81 km, va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti - Piteşti şi va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni, Oarja.

Pe cei 121,115 km ai drumului expres Craiova – Piteşti se va putea circula cu o viteză de 130 de km la oră. Acest drum va avea patru benzi de circulaţie (2 benzi pe sens) şi va beneficia de toate elementele de siguranţă specifice unei autostrăzi.

Principalul element care va face diferenţa între drumul expres Craiova-Piteşti şi o autostradă este banda de urgenţă de 1,5 metri, a mai precizat CNAIR.

Premierul Mihai Tudose a ţinut să-l felicite, joi, în debutul şedinţei Executivului, pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru că „a deblocat repede proiecte de 9 miliarde de lei” şi le-a cerut celor din ministerul de resort să „rămână turaţi”, precizând că în caz contrar va merge „peste ei în fiecare dimineaţă”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie