Leul continuă să se prăbuşească. Scumpirile se vor ţine lanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională continuă să se deprecieze în raport cu euro, având un efect negativ accentuat asupra buzunarelor românilor, în ciuda tuturor declaraţiilor liniştitoare ale autorităţilor.

Creşterea monedei europene în raport cu leul se răsfrânge asupra tuturor importurilor României, şi implicit asupra preţurilor mărfurilor de pe raft. Mai scump faţă de nivelul de anul trecut vor fi plătite şi facturile la telefonia mobilă, cablu TV, internet şi orice alte facturi raportate la moneda europeană.

Iar creşterea euro nu poate fi neglijată, deşi faţă de aceeaşi zi a anului trecut s-a majorat cu puţin peste 11 bani.

BNR a anunţat miercuri la prânz un curs valutar pentru euro de 4.7776 lei, cu 11,14 bani faţă de 20 noiembrie 2018, când BNR afişase un curs de 4.6662 lei/euro.

Dacă luăm în calcul o rată bancară de 200 de euro, creşterea monedei europene în raport cu cea naţională este de 22,28 lei.

200 euro, la 20 noiembrie 2018, valorau la cursul BNR 933 lei. La 20 noiembrie 2019, aceiaşi 200 de euro însemnau 955,52 lei.

Raportat la cursurile valutare ale băncilor, leul s-a depreciat şi mai mult, un euro fiind vândut cu 4,80 lei (Alpha Bank şi Idea Bank) până la 4,85 lei (BRD).

Aceste „scumpiri” vor afecta şi taxele de şcolarizare, cum ar fi cele pentru studiile superioare, dar şi chiriile şi preţurile apartamentelor.

Alimentele din import se vor scumpi din ianuarie

Deprecierea leului se va vedea în primul rând în creşterile de preţ la alimentele care provin din import. „Deprecierea leului se va vedea în preţul alimentelor, pentru că multe sunt din import. Apoi sunt persoanele fizice care evident plătesc împrumuturi la bănci calculate la un euro mai scump şi cu siguranţă cei care au abonamente în euro la societăţile care furnizează servicii telecom. Într-o măsură mai mică sau mai mare, vom plăti mai mult la aceste utilităţi”, a declarat consultantul fiscal Adrian Benţa, citat de Mediafax.

Creşterea monedei europene în raport cu leul se răsfrânge şi asupra companiilor, în special a celor care au făcut împrumuturi pentru utilaje, a spus la rândul său Sorin Minea, preşedintele Romalimenta. „Suntem toţi dependenţi de euro. Avem ratele la utilaje (în euro). Toate costurile cresc. Şi carnea se va scumpi, pentru că importăm multă carne, iar calculele se fac în euro pentru că este cel mai comod… totul se va majora în funcţie de euro”, a adăugat Minea, precizând că leul s-a depreciat pe de o parte din cauza datelor din economie, precum deficitul bugetar, iar pe de alta din cauza instabilităţii politice create de alegerile prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”