Lazea, BNR: „Românii plătesc cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu venitul disponibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii plătesc cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu veniturile disponibile, cu o medie de aproape 20%, ceea ce înseamnă că băncile trebuie să se orienteze mai mult către finanţarea companiilor, unde perspectivele sunt mult mai bune, a declatat Valentin Lazea, economist-şef al Băncii Naţionale a României.

"Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este în regulă, sub 20%, dar ponderea datoriilor în venitul disponibil este deja la media europeană, pentru că venitul este mic. Dacă mergem la serviciul datoriei în venitul disponibil, deja situaţia este total invers, gospodăriile din România stau cel mai prost în context european (cu 20% - n.r.)", a arătat Lazea, la un seminar organizat la Banca Naţională a României.

Din datele prezentate de Lazea, românii care au atras credite plătesc lunar la bancă aproape de două ori mai mult din veniturile încasate decât un francez, italian sau spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamţ.

"Ca tendinţă generală, sectorul companiilor are o mai bună capacitate de a accesa noi credite comparativ cu sectorul gospodăriilor. Îmi pare rău, asta este", a afirmat Lazea.

El a explicat că, dincolo de unele erori făcute de bănci în trecut, printre care enumeră şi creditarea excesivă a populaţiei, există fatori exogeni, independenţi de bănci, care îngreunează creditarea în acest moment.

Lazea s-a întrebat retoric cum ar putea băncile să crediteze când există atâţia salariaţi care au salariu minim pe cartea de muncă, firme profitabile care raportează pierderi, primării care acumulează arierate.

Economistul şef al BNR a arătat că la nivelul companiilor singurul sector cu probleme este real estate, iar celelalte nu par supraîndatorate, nici serviciile, nici comerţul şi nici industria prelucrătoare.

Lazea a arătat că băncile ar putea să se orienteze mai mult către finanţarea de proiecte, dând ca exemplu domeniul energetic şi în acordarea de credite punte pentru proiectele finanţate cu bani europeni. El a găsit şi aici piedici, arătâtnd că multe primării sunt insolvabile şi că ar exista "o cultură a nerambursării", stimulată de legislaţia favorabilă debitorului.

Soldul creditului adorcat populaţiei şi firmelor a scăzut cu 0,6%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în februarie cu 0,3% faţă de ianuarie, la 222,7 miliarde lei, ca urmare a reducerii atât a împrumutuirlor în lei, cât şi a celor în valută, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a României. În termeni reali, scăderea a fost de 0,6%.

În perioada menţionată, creditul în lei a scăzut cu 0,3% (-0,6 la sută în termeni reali), la 84,4 miliarde lei, în timp ce creditul în valută exprimat în euro s-a redus cu 8,9 milioane euro (exprimat în lei, creditul în valută s-a redus cu 0,3%), la 138,3 miliarde lei.

Faţă de februarie 2012, în luna similară din acest an, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 0,1% (în termeni reali a scăzut cu 5,2%), pe seama majorării cu 5% a componentei în lei (-0,6 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 2,6% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,9%).

Împrumuturile în lei acordate populaţiei au scăzut în februarie, faţă de ianuarie, cu 0,5%, la 34 miliarde lei, în timp ce creditele în lei pentru firme s-au redus cu 0,1%, la 50,3 miliarde lei. În aceeaşi perioadă, împrumuturile în valută pentru populaţie s-au diminuat cu 0,2%, la 68,8 miliarde lei, iar cele pentru firme au coborât cu 0,4%, la 69,5 miliarde lei.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone