Lazea, BNR: După ieşirea Marii Britanii din UE, vom fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Lazea - FOTO Eduard Enea

România va fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru că avem al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE după această ţară, a declarat miercuri economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

În opinia economistului-şef al BNR, deficitul mare de cont curent este cel mai îngrijorător criteriu din Tabloul de Bord al Comisiei Europene. 

„Vestea cea mai grea vine de la un criteriu care nu este depăşit şi nici nu va fi depăşit mulţi ani de acum încolo. Este vorba de criteriul deficit de cont curent, iar aici trebuie să fac o povestioară mai lungă. Criteriul la care îţi dă voie ca şi ţară acest Scoreboard este 4% din PIB. Şi nu numai 4%, ci timp de trei ani să ai o medie mai mare de 4% din PIB. Adică, să ai un cont curent total dezechilibrat trei ani la rând. În 2016, România avea un deficit de 1,3% din PIB. În 2017 urmează să vedem datele, probabil că deficitul a fost 3,4% din PIB. Şi o să ziceţi: 'Bun, şi care e problema? Dacă criteriul e 4% şi anul trecut a fost 3,4% nu avem nicio problemă, cu atât mai mult cu cât el ar trebui să depăşească 4% trei ani la rând ca să ieşim din criteriu'. Deci, repet, nu vom ieşi din acest criteriu probabil în următorii cinci ani sau şase ani. Este cel mai puţin preocupant pentru atât? Nu. El este cel mai preocupant pentru că România astăzi, când vorbim, are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană după Marea Britanie. Şi după ce va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană, România va avea cel mai mare deficit raportat la PIB”, a spus Valentin Lazea, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, potrivit Capital.

El a precizat că România va fi cea mai fragilă, atunci când o criză internaţională va veni, fiind cel mai expus stat european din acest punct de vedere. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune