Laureat Nobel: Societatea trebuie să se „convertească” la gazul metan, nu la energiile regenerabile
0Dintre toate sursele de energie, gazele naturale oferă cea mai bună promisiune pentru o energie curată şi abundentă, ce poate răspunde nevoilor societăţii, inclusiv de luptă împotriva încălzirii globale, consideră Carlo Rubbia, căştigător al premiului Nobel pentru fizică.
Într-un discurs ţinut la Northwestern University, Rubia a spus că societatea ar trebui să urmărească două lucruri: realizarea unei tehnologii pentru arderea gazelor naturale fără emisii de dioxid de carbon şi conversia sectorului transporturilor de la benzină la metanol.
“Dacă poţi avea gaz natural fără emisii de CO2 nu văd niciun motiv pentru a nu-l folosi”, a spus Rubbia, care ocupă funcţia de la Institutul pentru Studii de Sustenabilitate din Pottsdam din Germania. “Cred că o societate bazată pe metan este cea mai bună alegere pe care o aveţi în prezent”, a mai completat el. El se bazează în afirmaţiile sale pe efectul exploatării gazelor de şist, care au crescut producţia în SUA, în timp ce preţul acestora a scăzut.
Gazele de şist şi “gheaţa care arde”
Întrebat despre poluarea din urma fracturării hidraulice, Rubbia a spus că aceasta este o problemă ce trebuie rezolvată separat. Laureatul Nobel a indicat gazele de şist şi hidratul de metan – cunoscut îndeosebi sub numele de “gheaţa care arde” şi care se află depozitat pe fundul mărilor – drept surse abundente de energie care pot rezolva schimbările climatice.
“În viziunea mea, vor mai trece mulţi ani până când energia solară şi energia eoliană pot răspunde tuturor nevoilor”. Şi, deşi el a fost unul dintre susţinătorii iniţiali ai reactoareor cu thoriu, Rubbia spune că “energia nucleară dă prea multe bătăi de cap”. Gazul are avantajul de a fi integrat mult mai rapid iar viteza este esenţială.
Fără poluare
Metanul poate fi descompus în hidrogen şi carbon solid, fără emisii de dioxid de carbon dacă este trecut printr-un tub de grafit foarte fierbinte şi prin metal lichid.
Rubbia a lucrat la CERN în 1984 când, împreună cu Simon Van der Meer a câştigat premiul Nobel pentru descoperirea interacţiunii slabe dintre particule.