Laufer anunţă când vor fi gata normele pentru legea Parteneriatului Public Privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea Parteneriatului Public Privat a fost modificată şi completată prin OUG nr. 104/14.12.2017, iar în această perioadă se lucrează zilnic în cadrul unui grup de lucru la Ministerul Finanţelor Publice la proiectul de H.G privind normele de aplicare, a anunţat vineri Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

El estimează că îl luna februarie va fi finalizat proiectul privind normele.

Legea parteneriatului public-privat (PPP), mult aşteptată de către investitorii privaţi pentru a putea ajuta statul la realizarea principalelor investiţii de care are nevoie România, a fost adoptată în data de 14 decembrie, de către Guvern, dar oamenii de afaceri consideră că deocamdată este inutilă, pentru că nu are norme de aplicare.

„Legea aceasta este ca apa sfântă: nu face nici rău nici bine, că nu o foloseşti”, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El susţine: „Această lege nu e deloc simplă, au expediat-o după părerea noastră destul de neinspirat”. Asta deşi atât ministrul cât şi premierul au promis că ea va veni la pachet cu normele „ca să nu le mai încurce nimeni”, după cum spunea în august prim-ministrul Mihai Tudose.

Cristian Pârvan susţine că „legea e degeaba fără norme, pentru că normele, aşa cum se întâmplă în România, din păcate, pot schimba sau compromite legea”.

El spune că, în această formă, nu se atinge nici un investitor de această oportunitate, pentru că ea nu este făcută deasupra oricărei posibile interpretări.

„Gândiţi-vă că sunteţi un fond de investiţii şi aveţi un miliard de euro de investit. Şi vreţi un PPP să faceţi autostrada Târgu Mureş - Iaşi, pentru că aveţi capabilitate, interes, finanţatori. Şi discutaţi şi negociaţi condiţiile. Statul ce condiţii poate să pună? Dacă nu definesc clar, deasupra oricărui dubiu, ce însumează participarea publică şi măsurarea ei, nu va funcţiona nicio lege a PPP”, arată Pârvan.

Potrivit lui, trebuie lămurite clar condiţiile de evaluare şi comensurarea lor deasupra oricăror bănuieli.

Deşi a fost lansată în 2013, legea a fost neaplicabilă până în 2016 din cauza neconstituţionalităţii unui articol. Ea fost pusă însă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, anul trecut, şi s-a aplicat de la data de 25 decembrie 2016. Nou instalat, Guvernul PSD a anunţat însă că va schimba din nou legea, iar Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, s-a lăudat că ea va fi adoptată întâi până în octombrie, apoi până la finalul anului. Într-adevăr, 2017 s-a încheiat cu o nouă lege a  PPP adoptată.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală