La prânz cu Lucian Croitoru: cum a ajuns un absolvent de cibernetică la BNR, în calitate de consilier al guvernatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Croitoru FOTO Adevărul

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară de mai bine de 12 ani. Specialistul din BNR a absolvit Cibernetica în 1982, de fapt, după cum se numea pe vremea regimului comunist, Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică din cadrul ASE, iar în 1995 a devenit doctor în economie.

„Separarea mea faţă de acel vis cu roboţi s-a produs când am intrat în camera calculatorului, un FC1024, calculator românesc denumit Felix. Văzând acea cameră, mi-am dat seama că nu era de mine acest domeniu. Am ales Institutul de Economia Industriei după care am început să cresc", isi aminteşte Croitoru.

De acest institut se leagă şi povestea care l-a adus în funcţia de consilier al guvernatorului Mugur Isărescu.

„Eu, Dăianu, Ciumara şi Isărescu am fost colegi în acest Institut. Eu am fost la Institutul de Economia Industriei, Dăianu la Economia Socialistă, iar Isărescu era la Economie Mondială", menţionează Croitoru. Consilierul îşi aduce aminte cum a fost rugat, în decembrie 1997, după o întâlnire spontană pe stradă cu Daniel Dăianu, să devină consilierului lui, pentru că urma să devină ministru de Finanţe. 

Citeşte restul poveştii pe wall.street.ro

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație