Kraft Foods a vândut afacerea din România către fondul de investiţii Oryxa Capital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kraft Foods a semnat un acord pentru vânzarea afacerii cu ciocolată, prăjituri şi alte produse zaharoase a Cadbury - Kandia-Excelent către Oryxa Capital, un fond internaţional de investiţii, a anunţat astăzi Kraft.

Valoarea tranzacţiei nu a fost comunicată.

Vânzarea include mărcile Kandia-Excelent şi unitatea de producţie din Bucureşti. Kraft Foods va păstra mărcile internaţionale care aparţin Cadbury.

Comisia Europeană a aprobat preluarea companiei britanice Cadbury de către Kraft Foods pentru 13,5 miliarde de euro, cu condiţia ca grupul să vândă ulterior operaţiunile Cadbury din România şi Polonia, pentru a nu crea dezechilibre concurenţiale.

În România, pentru Cadbury lucrează 530 de angajaţi.

La finele lunii trecute, Kraft a încheiat un acord pentru vânzarea producătorului polonez de ciocolată şi cofetărie E. Wedel deţinut de Cadbury în Polonia către grupul asiatic Lotte.

De activităţile din România au fost interesaţi şi turcii de la Ulker, potrivit unor surse din piaţă. Aceştia deţin o unitate de producţie a biscuiţilor în localitatea ilfoveană Popeşti-Leordeni.

Pe de altă parte, alţi apropiaţi ai Kraft susţineau că fabrica bucureşteană ar putea fi obiectul unei tranzacţii imobiliare.

Kraft Foods a deţinut până în luna decembrie fabrica „Poiana" din Braşov, unde lucrau aproximativ 440 de angajaţi, pe care a închis-o fără prea multe explicaţii. În prezent, Kraft nu mai deţine în ţara noastră nicio fabrică, aceştia mutându-şi producţia în Bulgaria.

Kraft Foods, deţinătorul brandurilor Poiana şi Milka este liderul pieţei interne a ciocolatei, estimată la aproximativ 300 de milioane de euro, având o cotă de 25,6%, potrivit  Euromonitor. Din urmă vin Cadbury, care deţine 20% din valoarea pieţei interne, Supreme Grup (produce Primola) cu 11,3% şi Mars Inc. (7,6%). Cel mai bine vândut brand de ciocolată este Poiana (12,3%), urmat de Primola (8,6%), Milka (7,9%), Kandia (7,3%) şi Laura (6,6%), informează Euromonitor.

România se situează pe unul din ultimele patru locuri la consumul de ciocolată. Un român mănâncă doar 1,9 kilograme de ciocolată pe an, un bulgar 2,9 kilograme, un ungur 3,8 kilograme, în timp ce în Elveţia, consumul este de 9,8 kilograme pe cap de locuitor.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați