Klaus Iohannis a promulgat legea privind plata defalcată a TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plata defalcată a TVA, în formă modificată, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în data de 13 decembrie.

Forma finală a legii prevede că vor aplica split TVA de la 1 ianuarie 2018 numai companiile în insolvenţă şi cele cu datorii la plata TVA. Forma iniţială stabilea că toate companiile din România trebuie să aibă un cont separat de TVA.

Totodată, firmele cu întârzieri la plata TVA introduse automat în sistem vor avea dreptul să renunţe la aplicarea mecanismului doar după 6 luni de la data în care nu se mai află în situaţia de a avea restanţe. Companiile care optează de bunăvoie pentru sistem pot ieşi din el doar la finalul anului fiscal, însă nu mai devreme de un an.

Mai mult, plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori. Astfel, pentru contribuabilii mari pragul va fi de peste 15.000 lei în loc de 1.500 lei, iar pentru cei mijlocii va fi de peste 10.000 lei în loc de 1.000 lei. În cazul celorlalţi contribuabili, inclusiv persoane fizice, pragul va fi de peste 5.000 lei.

A fost de asemenea majorat şi cu câte 30 zile termenele de achitare a obligaţiilor restante la TVA. 

Totodată, conturile de TVA vor putea fi debitate exclusiv cu taxa achitată în contul furnizorului/prestatorului, aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, incluzând avansul, respectiv cu TVA achitată la buget, dar fără alte obligaţii bugetare. 

Au fost exceptate totodată de la aplicarea split TVA următoarele cazuri: 

a) în situaţia în care plata nu este efectuată direct de beneficiar către furnizor/ prestator; 

b) în situaţia în care plata este efectuată în natură; 

c) în situaţia în care plata este efectuată prin compensare; 

d) în situaţia plăţilor efectuate cu card bancar sau sumelor puse la dispoziţie prin cont escrow; 

e) prin finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, respectiv prin operaţiuni de factoring. 

Ordonanţa Guvernului stabilea că persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA dupa 1 ianuarie 2018 beneficiază de o reducere cu 5% a impozitului pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul. Deputaţii au stabilit că de această facilitate vor beneficia şi după 1 ianuarie 2018, întreg anul, şi persoanele care au optat pentru aplicarea mecanismului plăţilor defalcate a TVA în anul 2017.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență