Kazahstanul vrea să vândă petrol prin Azerbaidjan, pentru a ocoli Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kazahstanul intenţionează ca, începând din luna septembrie, să vândă o parte din petrolul său via cea mai mare conductă petrolieră din Azerbaidjan, ca o alternativă la oleoductul CPC pe care Rusia a ameninţat în trecut să îl închidă, scrie Reuters.

Exporturile de petrol ale Kazahstanului reprezintă peste 1% din livrările mondiale, sau aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi.

Timp de 20 de ani Kazahstanul şi-a livrat petrolul via Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.

Însă în luna iulie a acestui an un tribunal din Rusia a ameninţat să închidă oleoductul CPC, astfel că Guvernul kazah şi firmele petroliere din străinătate au început să caute să încheie contracte pentru alte modalităţi de livrare, ca măsură preventivă. Problema este că nicio altă alternativă nu este la fel de practică precum conducta CPC, ceea ce creşte riscul unor noi volatilităţi pe pieţele energetice.

O sursă din apropierea acestui dosar a declarat că grupul de stat "KazMunayGas", acţionarul majoritar la KMG International, este în discuţii avansate cu divizia de trading a firmei petroliere SOCAR, controlată de statul azer, pentru ca o cantitate de 1,5 milioane de ţiţei kazah să fie vândută anual prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) care livrează petrol azer până în portul turcesc Ceyhan de la Marea Mediterană. Însă la un volum de aproximativ 30.000 de barili pe zi ar fi vorba de o cantitate nesemnificativă comparativ cu cele 1,4 milioane de barili pe zi care trec prin conducta CPC, scrie Agerpres.

Contractul final ar urma să fie semnat la finele lunii august iar livrările de petrol kazah prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) ar urma să înceapă în luna septembrie, a adăugat sursa citată de Reuters.

În plus, începând din 2023, alte 3,5 milioane tone de petrol kazah ar urma să înceapă să fie transportate anual printr-o altă conductă azeră care ajunge până în portul georgian Supsa de la Marea Neagră, au dezvăluit alte două surse.

În acest fel, volumul combinat al livrărilor de petrol kazah prin cele două rute alternative ar ajunge la peste 100.000 de barili pe zi, sau 8% din livrările obişnuite prin conducta CPC.

Însă, varianta Azerbaidjan va permite Kazahstanului să ocolească teritoriul Rusiei. Prin noua rută BTC, Kazahstanul va trebui să se bazeze pe o flotă de mici tancuri petroliere pentru a-şi transporta petrolul peste Marea Caspică, până la Baku din portul kazah Aktau, care are deja capacităţi de rezervă limitate, au precizat sursele.

În paralel, compania petrolieră Tengizchevroil (TCO), o firmă mixtă deţinută de Chevron, ExxonMobil, LUKoil şi KazMunayGas, a început să negocieze separat propriile sale rute alternative de livrare de petrol via conducte şi calea ferată, au precizat sursele. Conducta BTC ar putea fi o opţiune şi pentru Tengizchevroil dar dacă se va ajunge la un acord ar fi nevoie de şase luni pentru ca livrările să demareze.

SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan via teritoriul Rusiei ar trebui să nu sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată