Jumătate dintre consumatori se aşteaptă la o scumpire a gazelor de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape jumătate dintre consumatorii care au participat la un sondaj realizat de iSense Solutions cred că se vor scumpi gazele de la data de 1 iulie, stabilită de autorităţi pentru liberalizarea preţurilor la gazele naturale.

Potrivit studiului, 45% dintre cei care au participat la un sondaj pe această temă, se aşteaptă la scumpiri după 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, şi doar 20% cred că vor plăti o factură mai mică.

În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi cred că preţurile vor rămâne neschimbate, arată studiul sindicalizat "Liberalizarea pieţei de gaze - percepţii", desfăşurat online în luna iunie de către iSense Solutions, pe 800 de clienţi casnici de gaze naturale din mediul urban.

"Clienţii casnici primesc cu o doză de scepticism vestea liberalizării pieţei de gaz. Motivul principal ţine de factorul financiar, dar mingea este acum în curtea furnizorilor de energie pentru a veni cu oferte relevante care să convingă o piaţă destul de statică până acum", afirmă Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions, citat într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Sondajul mai relevă faptul că românii sunt informaţi cu privire la liberalizarea care urmează să se întâmple la 1 iulie: 78% dintre clienţii casnici ştiu deja despre acest lucru.

Pe de altă parte, doar 40% dintre românii din mediul urban care au în prezent un contract reglementat de furnizare a gazelor naturale declară că au primit o notificare scrisă de la furnizorul lor despre liberalizarea pieţei de gaze.

Bucureştenii sunt cei mai informaţi în legătură cu schimbările ce vor surveni de la 1 iulie 2020 pe piaţa gazelor naturale, 79% dintre ei declarând că au aflat despre ele. În ceea ce-i priveşte pe românii cu domiciliul în oraşe care au sub 50.000 de locuitori, ponderea celor ce au auzit despre liberalizarea pieţei de gaz se situează la 77%.

În rândul clienţilor Engie, 84% au aflat despre liberalizarea pieţei de gaze naturale, în timp ce ponderea clienţilor E.ON care au auzit de schimbări este de 75%. În ceea ce priveşte consumatorii casnici care colaborează cu Enel pentru furnizarea gazelor naturale, 66% dintre ei ştiu despre liberalizarea pieţei de gaze naturale.

Gradul de conştientizare legat de liberalizarea pieţei de gaze naturale este mai mare în zona de sud a României, cu 81% dintre consumatorii casnici de gaze naturale care ştiu deja despre aceste modificări, faţă de 73% dintre clienţii casnici din nordul ţării.

Cercetarea a fost realizată online, în luna iunie a anului 2020, pe un eşantion de 800 de persoane cu vârsta peste 18 ani, clienţi casnici de gaze naturale, din mediul urban, decidenţi şi co-decidenţi în alegerea furnizorului de gaze. Gradul de eroare este de +/-3%.

Datele fac parte din studiul sindicalizat "Liberalizarea pieţei de gaze - percepţii", realizat de către iSense Solutions pentru a evalua percepţiile românilor privind liberalizarea pieţei de gaze naturale.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată