Judeţele primesc bani pentru drumuri, dar Ministerul Transporturilor nu are un plan naţional de dezvoltare a acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin proiectul de buget pe 2018, Guvernul a repartizat judeţelor, din TVA, suma de 450 milioane de euro pentru dezvoltarea drumurilor judeţene şi comunale. Specialiştii spun însă că măsura nu este suficientă în lipsa unui plan naţional de dezvoltare a acestora, care ar trebui elaborat de Ministerul Transporturilor şi care ar trebui să cuprindă inclusiv intersecţiile ori centurile ocolitoare.

La circa o săptămână de când ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că în Moldova şi Oltenia şomajul este ridicat, pentru că multinaţionalele au ales să îşi facă fabrici în zona de Vest ca să fie mai aproape de infrastructura UE, autorităţile încearcă să rezolve această problemă, alocând zonelor din N-E şi S sume mai mari pentru drumuri decât celorlalte zone. 

Astfel, Vasluiului îi este alocată cea mai mare sumă – 14 milioane de lei, Botoşaniului – 13,8 milioane de lei, Sucevei 12,9 milioane de lei, iar Teleormanului 12 milioane lei.

La polul opus, cele mai mici sume sunt alocate judeţelor Ilfov, Braşov, Tulcea şi Covasna, care primesc între 8 şi 10 milioane de lei.

Repartizările din încasările din TVA pentru 2018 nu depăşesc 450 milioane de lei, pentru următorii 3 ani (2019 – 2021) acestea fiind de câte 500 milioane de lei.

MT, CNAIR şi unităţile administrativ teritoriale ar trebui să aibă un plan comun de dezvoltare a drumurilor judeţene

Contactat telefonic, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) a declarat că alocarea acestor fonduri este bună, dar nu şi suficientă în lipsa unui plan naţional de dezvoltare a drumurilor judeţene, care ar trebui elaborat de Ministerul Transporturilor.

„Problema este alta. Trebuie să existe un plan de dezvoltare la nivel local, dar şi un plan de dezvoltare la nivel naţional. Drumurile judeţene trebuie făcute la o portanţă de 40 de tone, nu de 12,5 tone cât au în prezent. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, de cele mai multe ori iarna şi vara, se impun restricţii de circulaţie pentru maşinile de mai mult de 7,5 tone. Ar trebui ca Ministerul Transporturilor, CNAIR şi unităţile administrativ teritoriale (UAT) să aibă planuri comune de dezvoltare a drumurilor judeţene. Trebuie să existe intersecţii pentru acestea. Altfel nu am realizat nimic! Dacă nu există acest plan comun care să vizeze mobilitatea, investitorii nu pot fi atraşi”, a declarat Augustin Hagiu pentru „Adevărul”.

450 milioane de lei, repartizate judeţelor în 2018 pentru drumuri 

Prin proiectul de buget pe 2018, Guvernul a repartizat judeţelor, din TVA, suma de 450 milioane de euro pentru dezvoltarea drumurilor judeţene şi comunale.

Astfel, cele mai mari sume au fost repartizate judeţelor Bacău va primi anul viitor 12,5 milioane de lei, Dolj - 11 milioane de lei, Bihor - 11,11 milioane de lei, Argeş – 11,2 milioane de lei, Alba – 11,3 milioane de lei, Caraş-Severin – 11,22 milioane de lei, Călăraşi – 10,7 milioane de lei, Dâmboviţa - 11,56 milioane de lei, Harghita – 11 milioane de lei, Hunedoara - 12 milioane de lei, Neamţ – 12,5 milioane de lei, Olt - 13,5 milioane de lei, Vâlcea – 11,4 milioane de lei, iar Vrancea – 11,8 milioane de lei.     

Cele mai mici sume sunt alocate judeţelor Ilfov – 7,35 milioane lei, Braşov – 8,95 milioane lei, Tulcea – 9,23 milioane lei şi Covasna – 9,76 milioane lei.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune