Johan Gabriels a fost numit director general al Băncii Comerciale Carpatica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johan Gabriels îşi va prelua atribuţiile de director general după autorizarea sa de către BNR

Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Carpatica (BCC) l-a numit în funcţia de director general şi preşedinte al directoratului pe Johan Gabriels, fostul preşedinte al RBS România, a anunţat banca.

Noul director general îşi va prelua atribuţiile după autorizarea sa de către BNR, se arată într-un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, directoratul va fi compus din Johan Gabriels - director general, preşedinte; Ion Dobrică, Gheorghe Cismaru şi Georgiana Coandă - directori generali adjuncţi şi membri ai directoratului.

"Într-un mediu economic volatil, Carpatica a încheiat anul 2012 cu rezultate pozitive. Anul 2013 va aduce noi provocări la nivelul economiei naţionale şi mondiale, dar în actuala componenţă suntem încrezători că le putem depăşi. Ne încredem în profesionalismul conducerii executive a băncii, Consiliul de Supraveghere acordând tot suportul pentru îndeplinirea obiectivelor propuse", a declarat în comunicat Nicolae Petria, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al băncii.

Gabriels a fost preşedinte şi director general al RBS România din septembrie 2009 până în primăvara anului trecut, el activând anterior ca director financiar în cadrul grupului, în Amsterdam şi Düsseldorf.

Absolvent de MBA la Solvay Business School, Gabriels şi-a început cariera în 1981 la fosta companie de consultanţă şi audit Arthur Andersen. Ulterior, el a lucrat Eli Lilly (1985 - 1989), Mars (1989 - 1997), PepsiCo Franţa, Benelux, Italia şi Spania (CEO 1997 - 2000), Capital One ( CFO 2001 - 2005) şi MasterCard (CFO Europe 2005-2006).

“Adevărul” a scris în urmă cu două săptămâni despre posibila numire a lui Gabriels la conducerea Băncii Comerciale Carpatica, zvonurile privind aducerea unui expat la conducerea băncii determinând aprecierea semnificativă a titlurilor BCC. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani