Italia nu va mai utiliza preţul european de referinţă la gaze în calculul facturilor. Ce metodă va aplica începând din octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii şi există semnale că statele membre nu răspund în mod unitar la această criză, transmite Bloomberg.

Potrivit surei citate, preţurile şi expunerea pe livrările de gaze din Rusia diferă de la o ţară la alta însă acest decalaj ar putea să se adâncească după ce autorităţile italiene au anunţat luni o serie de modificări cu privire la modul de calcul al facturilor consumatorilor.

Începând din octombrie, facturile nu vor mai fi calculate pe baza preţului european de referinţă la gaze, care este stabilit la hub-ul Title Transfer Facility din Ţările de Jos, ci vor fi legate în schimb de preţul prevăzut în contractele de gaze din Italia, a anunţat luni Autoritatea de reglementare în energie din Italia (ARERA), informează Agerpres.

Această decizie surprinzătoare ar putea da naştere la aşteptări, sau cel puţin la speranţe, că preţul pentru cele două contracte de gaze ar putea fi decuplat, susţin analiştii de la Citigroup Inc.

Umplerea rapidă a depozitelor de gaze din Italia pe parcursul luni iulie, şi posibilitatea unor noi injecţii în depozite pe parcusul lunii august, ar putea crea o situaţie, temporară, de supra-aprovizionare cu gaze în Italia.

O astfel de situaţie „ar duce la îmbunătăţirea semnificativă a perspectivelor cu privire la situaţia de la iarnă din Italia şi astfel ar crea volatilitate în cazul preţurilor la gaze în Italia", susţin analiştii.

Solidaritatea Europei a fost pusă sub semnul întrebării în acest an pe măsură ce Rusia a redus livrările de gaze spre continent ca reacţie la sancţiunile internaţionale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, care sunt stabilite la hub-ul TTF din Amsterdam, s-au dublat în acest an, o dovadă a riscurilor cu care continentul s-ar putea confrunta la iarnă.

Unele state membre UE, precum Italia, au mai multe surse alternative de aprovizionare decât Rusia, inclusiv gaze naturale lichefiate şi livrări din Algeria. Alte state, în special cele din Europa de Est, sunt mai dependente de livrările de gaze prin conducte din Rusia având în vedere că lipsesc interconectorii către terminalele de import de gaze lichefiate din vestul Europei.

Ungaria a anunţat deja că va interzice exporturile de energie, în majoritatea cazurilor, în cadrul „stării de urgenţă energetică" şi în acelaşi timp intenţionează să îşi asigure volume suplimentare de gaze din Rusia. Majoritatea ţărilor ar putea să îşi închidă graniţele pentru exporturile de gaze dacă situaţia aprovizionării lor se va deteriora.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie