Isărescu: România nu a fost pregătită să intre în Uniunea Europeană în 2007. Dar, dacă nu o făceam atunci, nu ştiu dacă mai intram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isărescu a negociat anul 2007 pentru aderarea la UE, dar pregătirile necesare trebuiau făcute de guvernele următoare, respectiv Năstase şi Tăriceanu    FOTO  Mediafax

România nu a fost pregătită în 2007 să intre în Uniunea Europeană (UE), a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, precizând că a fost avertizat încă din perioada în care a fost premier despre acest lucru, de către fostul şef al Comisiei Europene, Romano Prodi.

El a adăugat că îşi asumă responsabilitatea pentru aderare, pentru că el a negociat-o, spunând că nu ştie dacă după 2007 România mai intra în UE.

„Adevărul e că noi nu am fost pregătiţi să intrăm în Uniunea Europeană în 2007. Am liberalizat contul de capital în condiţiile de inflaţie mai mare dar, dacă nu intram în 2007, nu ştiu dacă mai intram şi pentru asta îmi asum toată responsabilitatea, că eu am negociat ca premier anul 2007 cu Romano Prodi şi m-a avertizat de atâtea ori că nu suntem pregătiţi să intrăm în Uniunea Europeană. S-a făcut pasul acesta“, a spus Isărescu.

Isărescu a făcut aceste afirmaţii la finalul unei conferinţe organizate vineri seară, la Festivalul „Dilema Veche“, care se desfăşoară la Alba Iulia.

Isărescu, care este şi membru al Academiei Române, a susţinut, o conferinţă cu tema „Parcursul economiei româneşti şi a BNR către modernitate şi către Europa“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model