Isărescu propune un armistiţiu. BNR recomandă băncilor să amâne executarea silită şi să vină cu planuri transparente de negociere cu clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isărescu a mai spus că legea dării în plată ar trebui să se aplice doar celor care deţin o singură locuinţă

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, susţine caracterul social al legii dării în plată şi cere ca legea să se aplice doar celor care deţin o singură casă. De asemenea, vrea ca băncile să dezvolte planuri de negociere cu clienţii loviţi de criză.

„Avem ca principal obiectiv protejarea celor defavorizaţi. Susţinem caracterul social al acestei legi (darea în plată – n.r.), iar acesta trebuie întărit. Nici programul «Prima Casa» nu trebuie inclus, căci este un program eminamente social“, a declarat Isărescu, în cadrul unui forum privind creşterea economică, organizat la sediul BNR.

„Contractul este acordul părţilor. Codul Civil prevede darea în plată, dar cu acordul părţilor. Banca Naţională este pregătită să răspundă la toate cererile preşedintelui, noi credem că toate aceste principii stau la baza ajutării celor loviţi de criză. Băncile nu pot să împartă riscurile, contractele sunt ferme, atât pe partea de deponenţi, cât şi de creditare. Dar această povară suplimentară şi împărţirea ei se pot introduce în lege“, a adăugat şeful BNR.

Isărescu a mai spus că legea dării în plată ar trebui să se aplice doar celor care deţin o singură locuinţă.

„Consumatorii trebuie să aibă o singură locuinţă, care este domiciliul. Trebuie să aibă o situaţie financiară mult depreciată şi un serviciu al datoriei foarte mare. De asemenea, trebuie să fi încercat o negociere, iar băncile trebuie să propună voluntar planuri de negociere“, a încheiat Isărescu.

Prezent la acelaşi eveniment, premierul Dacian Cioloş a arătat că legea dării în plată nu trebuie să ducă la decredibilizarea unor programe care s-au dovedit bune. „Iau şi eu exemplul legii dării în plată. Trebuie să-i ajutăm pe cei în nevoie, dar nu trebuie să decredibilizăm programe care s-au dovedit bune sau să restricţionăm accesul tinerilor la case“, a spus premierul.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani