Isărescu: Profitul BNR este din operaţiuni valutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României a început să-şi majoreze consistent veniturile încă din toamna anului trecut, când a devenit creditor net faţă de sistemul bancar, iar profitul a fost obţinut din operaţiuni valutare şi nu din administrarea rezervelor valutare, a explicat Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, în cadul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, ARB şi Alpha Bank. 

Noi am început să pierdem din administrarea rezervelor. Profitul nu l-am făcut din administrarea acestora, ci din operaţiuni valutare”, a spus Isărescu.

Acesta a explicat că banca centrală obţine câştiguri însemnate prin vânzarea de valută către bănci la cursul actual, după ce BNR a cumpărat euro între 2005 şi 2008 la un nivel mai mic de 4 lei. În schimb, dacă în urmă cu trei-patru ani randamentul din administrarea rezervei valutare era de peste 4%, acum acesta se situează la 0,75%.

Banca Naţională a plătit în luna octombrie un impozit de aproximativ un miliard de lei pentru profitul realizat. Impozitul este plătit începând cu luna mai, banca centrală folosind profitul realizat anterior pentru a acoperi în întregime pierderile din anii precedenţi.

 

 

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!