Isărescu: O bună parte din creşterile de preţuri provine de la electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat vineri că este preocupat de creşterea preţurilor la energie pe bursă, după ce preţul energiei electrice tranzacţionate pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a OPCOM a crescut joi de două-trei ori, în condiţiile în care evoluţia preţurilor administrate a devenit cea mai mare incertitudine.

Energia electrică pe bursă a crescut joi de aproape trei ori faţă de 3 august 2016. Preţul energiei cu livrare vineri, 4 august, ajunge la 570 lei/MWh.

"Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflaţia din iulie, o bună parte din creşterile de preţuri în indicele preţului de consum provine de la electricitate. Şi ne preocupă. Şi sunt nevoit să revin: de multe ori spuneam că într-o ţară în care avem multe incertitudini, cea mai mare incertitudine a devenit evoluţia preţurilor administrate, pe care nu reuşim să le prognozăm când au loc modificările. Este o declaraţie uşor maliţioasă, dar trebuie să o fac. Ne preocupă, categoric, evoluţia preţurilor administrate în acest context, la electricitate”, a declarat vineri Isărescu, într-o conferinţă de presă.

El spune că, din câte ştie, organele abilitate cu administrarea acestor preţuri vor face, în perioada următoare, comunicările necesare, ceea ce va ajuta şi Banca Centrală în prognoza de inflaţie.

”Mai mult nu putem să facem. (...) Deocamdată, evoluţia preţurilor în România este controlată. Inflaţia este una dintre cele mai mici din Europa. Tot atât de adevărat este că această perioadă de inflaţie negativă este pe terminate", a mai spus oficialul.

Ministerul Energiei a anunţat joi seara că a transmis Consiliului Concurenţei semnalele primite din piaţă privind posibile înţelegeri neconcurenţiale între producătorii de energie din România, pentru a fi analizate de către autoritatea compententă. 

”Ca urmare a situaţiei pe care România o înregistrează pe bursa de energie electrică, unde preţurile au atins un nivel ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Ministerul Energiei a dispus o serie de măsuri. Astfel, în acest context, ministrul Energiei, Toma Petcu, a avut o serie de întâlniri şi discuţii cu conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ca urmare a acestora, ANRE s-a angajat să realizeze o analiză a situaţiei şi să propună eventuale metode de intervenţie în piaţă”, arată ministerul, într-un comunicat.

Oficialii subliniază că, potrivit legii, Ministerul Energiei poate răspunde într-un asemenea context doar dacă autorităţile responsabile de monitorizarea pieţei fac sesizări şi propuneri în acest sens.

Totodată, Ministerul Energiei anunţă că va începe o analiză privind cauzele producţiei scăzute din hidrocentrale, aportul energiei hidro în asigurarea consumului României fiind în această perioadă mai mic decât în mod obişnuit.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”