Isărescu: Marea problemă a criptomonedelor este încrederea în emitent. E chiar o problemă de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, joi după-amiază, la Mamaia, că marea problemă a criptomonedelor este încrederea în emitent pentru că nu se ştie exact cine le emite şi că acest lucru reprezintă o problemă de securitate.

El a mai precizat că este dificil de crezut că monedele virtuale ar putea deveni cu adevărat bani, deoarece nu pot exercita funcţiile de bază ale unei monede.

Isărescu a susţinut joi după amiază o prelegere la cea de-a doua ediţie a „Black Sea and Balkans Security Forum”, care are loc în Mamaia, el vorbind şi despre monedele virtuale.

“Cred că monedele virtuale nu sunt doar o problemă suplimentară pe agenda reglementatorilor, ci şi prin intermediul tehnologiilor ce stau în spatele lor, vestitori ai evoluţiilor vitale în activitatea băncilor centrale. Şi mai recent până şi directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional madam Lagarde a spus băncilor centrale: nu le neglijaţi, este o tehnologie captivantă, extraordinară. Problema este ca băncile centrale să nu neglijeze această tehnologie şi să nu devină captivă în mâna altora”, a afirmat Isărescu.

El a precizat că marea problemă a critomonedelor este încrederea în emitent, nefiind clar cine este acesta, iar acest lucru reprezintă o problemă de securitate.

“Pentru că marea problemă a criptomonedelor este încrederea în emitent. Nici nu se ştie clar cine este emitentul. Din acest punct de vedere, este chiar o problemă de securitate. Nu a penetrat foarte mult în zona noastră, dar nici că suntem feriţi. E o mare tentaţie şi românii ştiţi că au această tentaţie şi experienţa noastră post-decembristă arată: Caritas, FNI. Există inclinaţia asta de câştiguri rapide şi în consecinţă nu putem spune ca să le calificăm urât şi să le descalificăm printr-o vorbă”, a mai declarat Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat că este greu de crezut că monedele virtuale ar putea devenit cu adevărat bani.

“Este dificil de crezut că monedele virtuale ar putea devenit cu adevărat bani, dat fiind că nu pot exercita funcţiile de bază a unei monede propriu zise. Cu greu pot fi calificate drept mijloc de schimb, numărul comercianţilor care acceptă bitcoin este nesemnificativ, iar numărul tranzacţiilor este mic. În acelaşi timp, operarea de plăţi cu monede virtuale durează mai mult şi are costuri superioare opţiunilor de plată deja existente”, a menţionat Isărescu.

„Black Sea and Balkans Security Forum” are loc în perioada 14 – 16 iunie şi este organizat de asociaţia New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa şi Zona Metropolitană Constanţa, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa