Isărescu: Inflaţia va continua tendinţa descendentă către 3,5%. Acum sunt scăderile cele mai pronunţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inflaţia îşi va continua scăderea, în următoarele luni, către nivelul de 3,5%, în această perioadă având loc cele mai pronunţate scăderi, a declarat marţi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, precizând că tendinţa va continua şi anul viitor.

„Prognoza noastră este că în următoarele luni inflaţia îşi va continua tendinţa descendentă şi va urma o scădere sensibilă a ratei inflaţiei până spre limita de sus a intervalului, spre 3,5%. Acestea sunt datele noastre şi noi  credem în ele, cu riscurile necesare”, a declarat Mugur Isărescu.

Referindu-se la riscuri, el a precizat că acestea sunt legate de preţurile pe care BNR nu le poate controla, făcând probabil referire la preţurile administrate, precum gaze sau energie electrică. „De altminteri, inflaţia pe care o putem influenţa a coborât în continuare şi este undeva la 2,7%, e sensibil în apropierea ratei noastre de politică monetară şi sub dobânzile din piaţa monetară”, a precizat guvernatorul.

Potrivit lui Mugur Isărescu, datele analizate în prezent de BNR arată că tendinţa „va continua şi anul viitor, de scădere, mai atenuată, acum au scăderile cele mai pronunţate, de la 5% spre 3,5%”.

De altfel, BNR arată, într-un comunicat, că „incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor combustibililor pe plan mondial, a preţurilor administrate (gaze şi energie electrică), a preţurilor produselor alimentare şi a celor din tutun, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale şi de venituri”. Relevante sunt, de asemenea, ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale în contextul tendinţelor protecţioniste şi al incertitudinilor legate de Brexit, precum şi conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune, mai arată BNR.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG