Isărescu, către politicieni: "Măi, voi chiar nu aveţi ce să faceţi?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare "gura bate fundul", singura soluţie fiind dialogul, care ar trebui să domine discursul politic, iar cine nu îl stăpâneşte să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă.

"Folosesc cuvintele unui foarte bun prieten al României, o personalitate în lumea finanţelor, care mi-a spus chiar aşa: «Măi, voi chiar nu aveţi ce să faceţi?» (...) Aşa judecă lumea, şi nu trebuie uitat că lumea aceasta este formată din pieţe de unde România ia sume importante ca să-şi finanţeze deficitul bugetar şi ca să merg mai departe pentru a plăti salarii, pensii. Deci, aici nu e vorba de o joacă a BNR ci de o interferenţă. Aici este vorba de a transmite semnale foarte clare că această ţară trebuie să meargă înainte, instituţiile trebuie să-şi facă datoria (...) Fiecare trebuie să-şi facă datoria, iar în materie de finanţe internaţionale, atenţie, şi în finanţe interne, mai mult decât în oricare altă parte, spun eu că gura bate fundul, şi îl bate rău de tot. Şi nu avem nevoie de aşa ceva. Este un mesaj pe care îl repetăm", a spus Isărescu, citat de Mediafax.

El a arătat că BNR îşi face datoria, caută să obţină profit şi să achite la buget 80% din această sumă, care-l ajută pe ministrul de Finanţe, Florin Gerogescu, să-şi îndeplinească obiectivele.

"Nu pot să spun mai mult pentru că suntem neutrii politic, dar trebuie să spunem societăţii româneşti realitatea. Şi realitatea este aceasta: depindem de pieţele internaţionale şi ele te penalizează dramatic. Deocamdată se vede pe curs. Se va vedea şi pe costurile de finanţare, inevitabil. Şi e greu să discerni cât vine din plan internaţional, din locaţie geografică, din imagine şi cât vine din ce se întâmplă pe plan intern", a spus guvernatorul BNR.

Isărescu a adăugat că BNR speră ca dialogul să fie cel care să domine viaţa politică în următoarea perioadă.

"Politicienii asta dezvoltă, nu? Arta dialogului, asta e meseria lor. Cine nu ştie să dialogheze poate să meargă acasă şi să nu ne scoată pe noi din casă. Politicienii trebuie să discute şi să găsească soluţii la situaţia actuală. Politicienii trebuie să se aşeze la masă şi să găsească soluţii, nu să interpreteze cursul că se duce în sus din cauza lui cutare sau lui cutare. Cursul este, cum v-am spus, o primă faţă. Mă opresc aici să nu capete alte conotaţii, dar m-aţi întrebat, nu? N-a fost iniţiativa mea", a conchis Isărescu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online