Irimescu: La români, a devenit obişnuinţă să fie frigiderul plin de alimente care expiră fără a fi consumate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Umplerea frigiderului cu produse alimentare şi expirarea acestora înainte de a fi consumate a devenit, din păcate, o obişnuinţă la români, a declarat, marţi, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de profil.

„Omenirea va ajunge la o criză alimentară şi acest fapt a condus şi la orientarea către ceea ce se aruncă şi ceea ce se degradează, pentru că sunt două elemente diferite. Mai util ar fi să avem în vedere şi modificarea mentalităţilor, în România. Cred că România are capacitatea de a rezolva această problemă. Avem un grup de lucru la nivelul ministerului, format din 25 de entităţi publice şi private şi sper ca, pe termen lung, să avem rezultate în combaterea risipei alimentare. Consumatorul trebuie să ştie cum se comportă faţă de produs. Problema se pune tot mai acut pe viitor faţă de consumul de alimente. Ştim cu toţii că actualmente, în Uniunea Europeană, fără subvenţii, nu s-ar putea produce produse la preţuri accesibile pentru consumatori. Din păcate, la români s-a constatat o obişnuinţă în a-şi umple frigiderul şi, după un timp, să se constate depăşirea termenului de valabilitate înainte de consum. Recunosc, şi mie mi s-a întâmplat acest lucru. Deci, trebuie să ne schimbăm comportamentul alimentar“, a spus Irimescu, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit oficialului, în ţările vestice există asociaţii care se ocupă de redistribuirea alimentelor aflate în apropierea termenului de expirare, la preţuri modice, pentru populaţia defavorizată. „Deja în Vest s-au înfiinţat forme care se ocupă cu redistribuirea alimentelor la preţuri modice pentru pătura săracă a populaţiei, pentru a accesa alimente care sunt în termen de garanţie şi se mai pot consuma. Interesul nostru este să aruncăm cât mai puţin la coşul de gunoi“, a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, sumele care se pierd sunt foarte mari. „Numai la câţi bani se alocă în agricultură pentru subvenţii, ne putem da seama de impact. Dacă ne uităm la bugetul european, circa 40 de miliarde de euro, anual, se cheltuiesc în agricultură. Sunt foarte multe soluţii. Pe de altă parte, există riscul ca o mare parte dintre alimente să fie lăsate la un preţ mare până la momentul expirării lor. Este extrem de important să dezvoltăm şi soluţii. Sigur, trebuie să gestionăm foarte bine şi termenele la care expiră alimentele, dar şi comportamentul nostru ca şi consumatori. Poate vi s-a întâmplat ca un produs, care trebuie să stea la o anumită temperatură, a stat aruncat pe un alt raft, iar de bună credinţă îl cumperi şi constaţi acasă că acesta nu mai e bun de consum“, a afirmat Achim Irimescu.

Afirmaţiile ministrului vin în contextul în care 40% din populaţia României trăieşte în sărăcie sau risc de excluziune socială, potrivit statisticilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi