Ionuţ Dumitru: Deficitul bugetar va fi mai mare decât cel asumat de Guvern, de 8,6% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dumitru

Deficitul bugetar va fi mai mare decât ţinta pe care şi-a asumat-o Guvernul, de 8,6% din PIB, a declarat, vineri, pentru Agerpres, economistul şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, menţionând că va reevalua estimarea la 9,5%.

„Guvernul şi-a bazat proiecţia de venituri bugetare pe o contracţie economică de -3,8%, care rămâne în continuare optimistă. Noi avem o estimare de -5%, ceea ce înseamnă că pe venituri probabil că Guvernul este optimist, iar pe cheltuieli aş spune că este, de asemenea, optimist. Probabil că şi cheltuielile vor fi mai mari. Şi prin urmare ne aşteptăm la un deficit mai mare decât ţinta pe care şi-a asumat-o, de 8,6%. Noi vom reevalua estimarea de deficit bugetar, dar cel mai probabil noua noastră estimare va fi undeva în jur de 9,5%”, a spus Ionuţ Dumitru.

Fostul şef al Consiliului Fiscal susţine că va fi o nouă rectificare bugetară „cu ajustări semnificative”, până la finalul anului.

„Părerea mea este că va fi o nouă rectificare bugetară cu ajustări semnificative până la sfârşitul anului. Sunt în continuare o serie de incertitudini legate de evoluţia economiei. Trimestrul II a fost uşor mai bun decât aşteptările, dar oricum cu o contracţie severă a activităţii economice, iar trimestrele III şi IV sunt incerte. Nu ştim ce se va întâmpla cu economia, dar în orice caz, revenirea economică va fi destul de dificilă. Probabil că veniturile bugetare au un grad de incertitudine destul de mare”, a afirmat Ionuţ Dumitru.

În ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie, el a precizat că o creştere de 14% este cu mult mai sustenabilă decât una de 40%.

„Pensiile după părerea mea trebuiau crescute. Părerea mea e că vor fi discuţii politice intense pe subiect şi va fi o dezbatere politică foarte puternică pe subiectul creşterii pensiilor. E clar că ecuaţia bugetară este extrem de complicată. Anul acesta este clar, deficitul bugetar va fi foarte mare. Problema este că nu ne permitem să rămânem la un deficit atât de mare şi în anii următori din simplul motiv că nu-l vom putea finanţa. Şi cel de anul acesta va fi foarte greu finanţabil, iar începând cu anul viitor va trebui să reducem deficitul bugetar”, a adăugat fostul şef al Consiliului Fiscal.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, joi, că deficitul bugetar este estimat să crească în acest an de la 6,7% din PIB, la 8,6% din PIB, cinci puncte procentuale fiind legate direct de perioada de criză prin care trece România astăzi. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți