Iohannis despre zona euro: Nu avem un termen stabilit pentru aderare. România se află într-un non-stadiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu are un termen stabilit în acest moment pentru aderarea la zona euro, iar acesta nu este un moment oportun, mai ales că ţara ar trebui să renunţe la multe pârghii financiare care i-au fost de folos recent, a spus astăzi preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei vizite la Cluj.


„Chestiunea a fost cam repede şi cam des politizată şi trebuie îndeplinite şi aici câteva criterii pentru a deveni în princupiu eligibili pentru zona euro. România în princpiu îndeplineşte aceste principii, dar din exces de zel au fost politicieni care la un moment dat au propus ca România să devină parte a euro-zonei din 2019, ceea ce a fost nerealist şi a fost atât de nerealist încât nici măcar nu s-au întrunit acele comisii tehnice", a explicat şeful statului.

A fost reevaluat modul în care România doreşte să stabilească momentul aderării, folosindu-se de această perioadă pentru a se pregăti mai bine pentru momentul aderării, a mai spus Iohannis.

O eventuală aderare ar însemna ca România să renunţe mai multe „pârghii" care au ajutat-o în această perioadă în privinţa politicii monetare, ceea ce explică şi creşterea economică mare a României, faţă de alte state, a completat preşedintele.

„Nu avem un deadline, nu e bine să ne punem acum un deadline", a mai spus el, adăugând că în acest moment oricum sunt multe crize la nivelul UE "şi nu putem spune că le gestionăm cu măiestrie", astfel încât momentul actual nu este oportun.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete