Ioan Rus vrea ca CNADNR să nu mai fie doar un intermediar între buget şi constructori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministeul Transporturilor a amânat pentru aprilie decizia privind autostrada Comarnic-Braşov

Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a cerut repoziţionarea şi eficientizarea CNADNR, astfel încât compania să nu mai fie doar un intermediar între buget şi constructori, iar Narcis Neaga – directorul companiei- i-a promis ministrului un plan de management până la finele lunii februarie.

Ministrul Transporturilor s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii conducerii CNADNR, pentru discuţii legate de problemele curente şi despre stadiul proiectelor în derulare, a anunţat Ministerul Transporturilor.

„Foarte important mi se pare ca în perioada următoare să se adopte o serie de măsuri care să repoziţioneze şi să eficientizeze activitatea CNADNR, astfel încât compania să nu mai fie un simplu intermediar între bugetul de stat şi companiile private, ci să devină un jucător activ pe piaţa infrastructurii rutiere din România. Trebuie grăbit procesul prin care să se producă o schimbare de fond a activităţii CNADNR. Având în vedere importanţa activităţii CNADNR, relaţia directă a acesteia cu cetăţeanul, vă solicit încă o dată să luaţi măsuri rapide pentru finalizarea proiectelor începute, pentru soluţionarea problemelor de natură juridică avute cu antreprenorii. Avem o listă cu punctele critice ale companiei. Aşa că trebuie să luăm fiecare proiect în parte şi să găsim soluţii de finalizare a acestora“, a declarat Rus, citat într-un comunicat.

În acest context, Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, a comunicat că până la sfârşitul acestei luni va prezenta un plan de management al societăţiipentru 2015, parte a unui program multianual până în 2020.

CNADNR a revenit recent în subordinea Ministerului Transporturilor, unde a funcţionat până în ianuarie 2013, fiind ulterior trecută în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură.

CNADNR a inaugurat 50 de kilometri de autostradă anul trecut (22 de kilometri între Orăştie şi Sibiu, respectiv 28 de kilometri între Nădlac şi Arad), mai puţin de jumătate faţă de nivelul din 2013.

Ministrul Transporturilor a declarat la începutul anului că reţeaua de autostrăzi, care totalizează 700 kilometri în prezent, va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016.

Termenul-limită 15 februarie pentru semnarea contractului dintre CNADNR şi asocierea Vinci-Strabag-Aktor pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov a expirat duminică, Ioar Rus cerând o amânare până în aprilie pentru „restructurarea financiară“ a proiectului.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/autostrazi" target="_blank">View the story "autostrazi" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică