Ioan Benea: „În cel mult două săptămâni un kilogram de cartofi se va vinde la piaţă cu un euro“. Află aici preţurile alimentelor de bază!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale „Cartoful" din România, declarat, ieri, că în cel mult două săptămâni un kilogram de cartofi se va vinde la piaţă cu un euro.

„Nu sunt cartofi. A fost un an foarte greu în România şi producţia a fost destul de mică. De la export se aduc cartofi la preţurile de acolo. De exemplu, la Viena preţul cartofului este de un euro pe kilogram. Credeţi că o să îl aducă cineva de acolo la un preţ mai mic?", a declarat Benea, citat de bzb.ro.
Acesta a mai spus că în ultimii ani fermierii nu mai sunt interesaţi să investească în cultura de cartofi „pentru că este foarte scumpă". „Din România nu se mai poate cumpăra sămânţă de cartofi pentru că au distrus sistemul, iar ca să o aduci de dincolo te costă 1.250 de euro pe tonă plus transportul. Un transport te costă cu totul cam 180 de milioane de lei vechi. Cine mai este nebun să îi îngroape în pământ, în condiţiile în care anul trecut a fost unul cu probleme? Noi nu suntem în stare să facem un sistem de irigaţii sau să le dăm voie fermierilor să ia apa gratuit din lacuri şi râuri pentru a iriga suprafeţele cultivate, pentru că le este frică celor din Guvern că se îmbogăţesc ţăranii dacă iau apa aia gratuit", s-a arătat nemulţumit Benea.

Se scumpesc şi celelalte produse de bază

Oamenii se plâng că produsele de scumpesc pe zi ce trece. Ceea ce cumpărau luna trecută cu 100 de lei, luna aceasta este mult mai scump. Din cauza preţurilor ridicate, coşul de cumpărături al braşovenilor este mai gol.

Roşiile  6 - 7,5 lei/kilogram

Castraveţii  7 - 8 lei/kilogram

Cartofii  3 lei kilogramul

Ceapa  2,5 lei kilogramul

Pătrunjel  1-1,5 lei/legătură

Mărar  1-1,5 lei/legătură

Carne de pui  12 lei kilogramul

Carne de lucru de porc  12 - 13 lei/kilogram

Piept de porc 18 lei kilogramul

Gulaş de vită  15 lei kilogramul

Pâine (500 grame) - 2 lei/bucata

Ulei  6 - 7 lei/litrul

Zahăr  4 - 4,5 lei/kilogram

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi