Involuţia statului, de la tehnologie la hârtie. Ministrul Agriculturii: sistemul IT al AFIR nu e fiabil, aşa că cererile de finanţare se vor depune pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a trimis Corpul de Control la AFIR după ce sistemul IT al acesteia s-a blocat, iar fondurile pentru infrastructura agricolă de acces s-au epuizat în şase minute   FOTO Mediafax

Sistemul IT al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) este nefiabil, a declarat joi Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, care a precizat că instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale va primi cererile de finanţare pe hârtie, iar actualul sistem va fi blocat.

Aceste concluzii au reieşit în urma anchetei desfăşurată de corpul de control al ministrului la AFIR.

„Concluzia a fost că sistemul IT este nefiabil. Deocamdată avem o mare problemă să continuăm. Căutăm soluţii, dacă nu, vom trece pe sistemul clasic, adică pe hârtie“, a spus Irimescu, citat de News.ro.

Ministrul a menţionat că „ştie că sistemul nu funcţionează cum trebuie“, dar nu poate spune cât ar costa unul nou. „Deocamdată o să îl blocăm şi nu o să îl mai folosim“, a mai spus Irimescu.

Întrebat dacă mai trimite Corpul de control şi la alte instituţii, ministrul Agriculturii a spus că primeşte mereu sesizări de la fermieri, astfel că „trimite zilnic corpul de control undeva“.

„Sunt sesizări din partea fermierilor, care, în opinia lor, au fost nedreptăţiţi. Sunt ’n’ acţiuni, pe pescuit, unde trimit zilnic corpul de control, vin zilnic ‘n’ sesizări de la fermierii noştri“, a menţionat ministrul Agriculturii.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Agriculturii a trimis corpul de control al ministerului la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru a verifica sistemul de depunere online a proiectelor.

Decizia a fost luată în urma reclamaţiilor primite la minister referitoare la blocarea rapidă a acestuia, după deschiderea sesiunii în data de 25 mai.

Sesizările primite la minister se refereau la derularea sesiunilor de depunere online a proiectelor aferente submăsurii 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de baza la scară mică’’ – componenta rutier montan şi non-montan şi submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”.

AFIR a anunţat, în data de 25 mai, că fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în şase minute de la deschiderea sesiunii, respectiv miercuri, la ora 9,00, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews