Investitorii, înnebuniţi după titlurile de stat

Ministerul Finanţelor şi-a depăşit plafonul de împrumuturi programat pentru ianuarie, profitând de apetitul băncilor comerciale pentru asemenea instrumente. Randamentul pentru certificatele de trezorerie la un an a coborât, la ultima licitaţie de titluri de stat, la minimul ultimelor douăsprezece luni. Cât va ţine sărbătoarea?

Pentru luna ianuarie, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat: patru emisiuni de certificate cu scadenţa la un an sau şase luni şi două, de obligaţiuni cu maturităţi de minimum trei ani. În total, Trezoreria şi-a propus să atragă în prima lună a anului 4,8 miliarde de lei. După primele patru licitaţii, Finanţele au depăşit deja plafonul şi au împrumutat 5,42 miliarde de lei, la randamente tot mai mici (sub 7% pe an).

Semnale pozitive

La emisiunea din 17 ianuarie, randamentul pentru certificate de trezorerie a scăzut la minimul ultimelor douăsprezece luni, respectiv la 6,69% pe an. „Nu este grav că Finanţele atrag mai mult decât programează. E mai grav când se întâmplă invers, adică îşi stabilesc o anumită sumă şi nu reuşesc să o împrumute", explică economistul ING, Vlad Muscalu. Iar „inversul" s-a întâmplat destul de des anul trecut, aşa că o eventuală euforie din partea reprezentanţilor statului ar putea fi explicabilă.

România beneficiază, începând cu ultimul trimestru din 2010, de o fereastră de oportunitate, deschisă - în opinia economiştilor - atât de contextul internaţional, cât şi de cel intern. Primul avantajează statele emergente ale UE, care au devenit focusul investitorilor interesaţi de instrumentele de datorie publică pentru aceste emitente, odată cu problemele de refinanţare ale ţărilor din zona euro. Apoi, în rândul economiilor de tipul celei autohtone, România pare din nou avantajată de continuarea acordului cu FMI şi de respectarea ţintei de deficit bugetar.

„Vorbim despre un plus de încredere de care beneficiază România, şi datorită măsurilor de austeritate, şi a contextului internaţional", crede economistul-şef al BCR, Lucian Anghel. Acesta punctează faptul că statul va căuta finanţare şi pe pieţele internaţionale, unde semnalele pentru „cumpărarea" datoriei româneşti sunt cel puţin la fel de pozitive.

„Umbrela FMI a câştigat încrederea investitorilor. Noi încheiem un acord, cu succes, aşa cum alte ţări din regiune nu au reuşit să o facă. În plus, noul acord de tip preventiv prelungeşte această credibilitate", mai spune Anghel.

Improvizaţie sau strategie?

În condiţiile reducerii costului de finanţare şi refinanţare a datoriei publice - rezultanta interesului probat al investitorilor - pare normal ca statul să profite şi să împrumute cât mai mult. Primele licitaţii par să întărească această abordare. Dar ce se va întâmpla în februarie? „Modul în care Finanţele atrag bani din piaţă nu arată o coerenţă în strategia de datorie", crede Vlad Muscalu.

Dar opinia unui reprezentant al unei instituţii de credit poate fi contrazisă de cea a unui reprezentant al Trezoreriei. Poate lipsa de coerenţă - sau predictibilitate - poate însemna, în sine, o strategie, mai ales una care să convină şi băncii centrale. Leul s-a întărit semnificativ în ultima perioadă, iar apetitul exagerat al investitorilor pentru instrumentele în lei ar putea periclita planurile BNR în privinţa stabilităţii cursului de schimb.

Luna februarie ar putea aduce, privind din această perspectivă, o temperare a ritmului de împrumuturi de stat, astfel încât să se evite o scădere „periculoasă" a randamentelor.

Împrumuturi externe în februarie

România se va împrumuta în luna februarie de pe pieţele externe de capital, prin programul Medium Term Notes (MTN), potrivit secretarului de stat Bogdan Drăgoi. O sumă cu o valoare indicativă între cinci şi şapte miliarde de euro va fi atrasă, prin obligaţiuni cu scadenţe de minimum cinci ani, pe parcursul a trei ani.

Opinia generală, atât în rândul economiştilor financiar-bancari, cât şi în cel al autorităţilor implicate, este că cel puţin prima emisiune va fi un succes. Următoarele depind, din nou, de evoluţiile pe plan intern şi internaţional, care dictează, în final, cât de mult ne costă finanţarea deficitului bugetar.