Întârzieri la proiectul podului peste Dunăre de la Brăila. Cum le justifică prefectura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare proiect de infrastructură din România, podul peste Dunăre de la Brăila, înregistrează deja întârzieri din cauza unor probleme întâmpinate de autorităţile judeţene.

„Au fost semnalate o serie de întârzieri. Este vorba despre relocarile utilităţilor necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se aşteaptă semnarea contractului de execuţie. De asemenea, au fost semnalate întârzieri şi la capitolul relocării reţelelor electrice.

În acest sens s-a avizat studiul de coexistenţă cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuţie Dobrogea şi urmează depunerea studiului de coexistenţă la Transelectrica (pentru reţele de 220kV şi 400Kw), proiectantul întâmpinând dificultăţi în obţinerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate", a anunţat Prefectură judeţului Brăila, scrie Mediafax. 

  

Tot pentru realizarea podului este necesară relocarea reţelelor de gaze. Până în prezent, procedura de achiziţie a fost anulată de trei ori, iar CNAIR a demarat o procedură de achiziţie prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obţinut de Distrigaz . 

  

Reprezentanţii Prefecturii au mai constatat că pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centură Brăilei şi pod este nevoie şi de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, sarcină revenind Primăriei municipiului Brăila. Conducerea prefecturii brăilene a anunţat că îi va chemă la discuţii pe toţi cei implicaţi şi că va analiză problemă exproprierilor, în condiţiile în care după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafeţe de teren suplimentare. Ultima piedică va fi înlăturată printr-o hotărâre de Guvern, a precizat Biroul de presă al Prefecturii Brăila. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani