Întâlnire secretă între bancheri şi Mugur Isărescu/Află ce au dezbătut bancherii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii celor mai importante bănci de pe piaţa românească s-au întâlnit aseară cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, una dintre temele dezbătute fiind posibilitatea ca principalele nouă grupuri bancare din România să solicite reducerea expunerii pe piaţa locală în cadrul întâlnirii de la Bruxelles cu FMI şi BNR, care va avea loc peste două zile, au declarat pentru "Adevărul" surse din piaţa bancară.

Acordul de la Viena, semnat de principalele nouă bănci cu capital străin din România, potrivit căruia grupurile trebuie să-şi menţină expunerea pe piaţa locală la nivelul din martie 2009, ar putea fi uşor revizuit, a declarat joia trecută Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Mai exact, băncilor le-ar putea fi permis să îşi reducă expunerea prin retrageri de capital din filialele din România.

Guvernatorul a precizat că revizuirea acordului nu trebuie înţeleasă greşit de români. El a explicat că reducerea expunerii băncilor străine pe piaţa românească - Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit - înseamnă o reducere a datoriei pe termen scurt şi nu faptul că băncile "pleacă cu banii".

„Trebuie să vedem şi ce este cu această rezervă pe termen lung şi, în măsura în care ea a fost creată în relaţia mamă bănci-fiică, atunci este posibil ca şi acordul de la Viena, în care sub umbrela FMI şi CE ne-am înţeles cu cele nouă bănci să-şi păstreze expunerea pe România, să fie uşor revizuit şi atunci ar trebui să avem o discuţie şi o explicaţie ca acest lucru să nu fie înţeles negativ: au plecat băncile cu banii. Nu, s-a redus expunerea faţă de România, deci s-a redus şi datoria pe termen scurt", a explicat Isărescu.

"Banii nu sunt plasaţi în economie"

La rândul său, Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, filială a grupului elen Eurobank EFG, spune că este posibil ca unele grupuri bancare să ceară reducerea expunerii în condiţiile în care capitalul este plasat ineficient în România, în lipsa unei creditării. El consideră însă că economia românească nu va fi afectată de o eventuală revizuire a angajamentelor băncilor străine întrucât banii plasaţi aici nu sunt utilizaţi în economie.

"În momentul de faţă, deşi multe bănci susţin că vor să dezvolte creditarea în omânia, este foarte dificil pentru că nu există cerere suficientă. Multe bănci vor spune că nu au unde să plaseze banii şi, în aceste condiţii, este un non-sens economic să ţii capital în România", a declarat pentru „Adevarul" Mihai Bogza.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de aseară, bancherii şi guvernatorul au discutat despre contextul macroeconomic în condiţiile majorării TVA de la 19% la 24% şi despre costul creditării statului, în condiţiile în care bancherii nu vor să cumpere titluri de stat în lei la dobânzi mai mici de 7% pe an, au mai declarat sursele.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model