Insolvenţa combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea va dura cel puţin un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La combinatul Oltchim se vor face şi disponibilizări, dar deocamdată numai anumiţi şefi ştiu câţi oameni vor fi daţi afară

Reorganizarea judiciară a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, decisă ieri de Guvern, presupune proceduri care s-ar putea încheia cel mai devreme în a doua jumătate a anului viitor, estimează practicienii în insolvenţă.

Previziunile care anunţau insolvenţe răsunătoare în 2013 încep să se îndeplinească încă de pe-acum: Guvernul a decis ieri să ceară la Tribunalul Vâlcea intrarea în reorganizare judiciară a combinatului Oltchim.
Practicienii în insolvenţă spun că această reorganizare ar putea dura şi 3-4 ani şi că în niciun caz nu se va încheia în mai puţin de un an.

Avocatul Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), a declarat pentru „Adevărul“ că această măsură era singura soluţie la Oltchim, având în vedere amploarea datoriilor şi mărimea combinatului. „Sarcina de a administra juridic acest combinat este deosebit de grea, e o companie imensă şi sunt responsabilităţi mari acolo, iar datoriile de 600 de milioane de euro arată cât de dificil este dosarul“, ne-a declarat Arin Stănescu. El a arătat că în general o insolvenţă durează cel puţin şase luni, dar în cazul Oltchim aplicarea planului de reorganizare şi procedurile ar putea dura între 1 şi 3 ani.

Piperea: „Oltchim, o mare provocare“

Cine se va ocupa de insolvenţa Oltchim? Neoficial, cel mai vehiculat nume este cel al avocatului Gheorghe Piperea, administratorul companiei specializate Gheorghe Piperea & Asociaţii, care ar urma să constituie un consorţiu cu BDO Business Restructuring. Iată ce declară Piperea, pentru „Adevărul“: „Nu am fost anunţat oficial. Dar dacă acest lucru se confirmă, ar fi o mare provocare pentru mine, şi financiară, dar mai ales profesională“.

Avocatul susţine că situaţia combinatului de la Râmnicu Vâlcea este mult mai complicată decât la Hidroelectrica, din cauza datoriilor mari pe care Oltchim le are către AVAS şi Electrica. „Ştergerea unor astfel de datorii nu constituie ajutor de stat. Dacă ar fi şterse, ele oricum nu vor putea fi plătite niciodată, atunci se va putea gândi un plan de salvare“, ne-a mai spus Piperea. El estimează că va dura un an şi jumătate până la realizarea planului de reorganizare şi apoi, implementarea lui, alţi 3-4 ani.

Urmează disponibilizări

La finalul şedinţei de Guvern de ieri, în care s-a decis soluţia insolvenţei pentru Oltchim, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a arătat că memorandumul redactat de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, prevede reorganizarea combinatului de la Râmnicu Vâlcea după modelul Hidroelectrica. „Această decizie este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie al Oltchim Am înţeles că a avut discuţii şi cu sindicatul“, a spus Chiţoiu.

În privinţa unor eventuale disponibilizări, ministrul Finanţelor a arătat că managementul Oltchim a elaborat un plan de reorganizare şi că numărul angajaţilor disponibilizaţi va fi stabilit după aprobarea acestui plan.
Surse oficiale citate de Mediafax au declarat că principala variantă luată în calcul de către premierul Victor Ponta, la întrevederea cu delegaţia FMI, este intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.

Tot marţi seara, ministrul Daniel Chiţoiu a confirmat, într-o emisiune la Realitatea TV, că la Oltchim vor exista disponibilizări şi vor fi închise unele activităţi conexe. Mai mult, oficialul a precizat că, în mandatul său la Ministerul Economiei, firma Alvarez&Marsal, administrator special, a redactat schiţa unui plan de reorganizare a companiei, inclusiv cu necesarul de concedieri.

Intrarea în insolvenţă a Oltchim presupune ca Guvernul să se adreseze Tribunalului Vâlcea cu o cerere de deschidere a procedurii şi să aştepte decizia judecătorului sindic. Oltchim poate să propună o anumită companie de insolvenţă care să o asiste sau să ceară judecătorului sindic să-i desemneze una.

Sarcina de a administra juridic acest combinat este deosebit de grea. Datoriile de 600 de milioane de euro arată cât de dificil este dosarul. Arin Stănescu preşedinte UNPIR
Ştergerea unor astfel de datorii nu constituie ajutor de stat. Dacă ar fi şterse, atunci se va putea gândi un plan de salvare. Gheorghe Piperea avocat
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu